Grupul BMW România introduce un nou serviciu destinat clienților: preluarea și livrarea automobilelor acasă fără interacțiune directă

Publicat luni, 30.03.2020 10:52 de Cornel Șocariciu

Grupul BMW România a introdus un serviciu de preluare și livrare de automobile fără interacțiune directă între clienți și angajați. Serviciul va fi disponibil pe toată perioada stării de urgență din țară.

Grupul BMW România introduce, pe toată perioada stării de urgență din țară, un nou serviciu destinat clienților. Mărcile BMW și Mini, împreună cu rețeaua de parteneri autorizați, propun un program național de preluare și livrare de automobile fără interacțiune directă între angajați și clienți pentru a reduce riscurile unor contaminări.

Conform noului program, livrarea va fi gratuită pentru toți clienții care primesc un automobil nou. Totodată, serviciul de preluare/livrare va fi gratuit pentru toți clienții cu lucrări de service de peste 1.200 de lei.

Preluarea/predarea mașinii se poate face atât în service, cât și la domiciliul clientului, iar comunicarea dintre personalul mărcii și client va fi realizată telefonic și în format digital.

Preluare de la domiciliu

Predare la dealer/service

În plus, mulțumită serviciului Smart Video Communication, clienții vor primi informații complete despre operațiunile de întreținere/reparații. Acest serviciu a fost introdus la începutul anului trecut, iar clienții pot accesa informațiile on-line, pot vedea care sunt defecțiunile identificate și pot selecta doar operațiunile pe care le consideră necesare. În timpul inspecției, tehnicianul realizează un clip explicativ, prezentând defecțiunile și problemele identificate.

Noul serviciu introdus de Grupul BMW România va fi completat și de un program de curăţare a automobilului şi de lucru protejat.

  • vali, luni, 30.03.2020 11:04

    La Volvo se „poarta” deja de o saptamana! felicitari amandurora (Volvo si Bmw)

  • gica contra'riatu, luni, 30.03.2020 16:53

    @vali Mai usor cu pianu pe scari (felicitarile):sa vedem intai cum functioneaza ! Am dubii ca serviciul va fi "gratis" si ptr cei care au o distanta oarecare (?) fata de atelier.

  • Florin, luni, 30.03.2020 17:27

    Un minus totusi pentru Volvo - serviciul este valabil doar pentru Bucuresti / Ilfov.

  • Nae, luni, 30.03.2020 18:44

    In urma cu 2-3 ani le-am solicitat servicul acesta pentru o motocicleta. Nu s-a putut. Au gasit tot felul de scuze si a trebuit sa ma duc eu sa o duc la ei, sa o las acolo si sa ma intorc seara sa o iau. Si am gasit-o asa cum am lasat-o ...

  • fanel, marţi, 31.03.2020 02:33

    Ca pretentios, domnu'. Zii merci ca ai gasit-o!