Guvernul pregăteşte majorarea impozitelor auto din 2015: creşteri pentru motoarele mici şi reduceri pentru motoarele de peste doi litri
Reprezentanţii Guvernului au publicat un proiect care prevede creşterea impozitelor pentru vehiculele cu motorizări de până la doi litri, reducerea acestuia pentru motorizările de peste doi litri şi majorarea semnificativă a taxelor pentru motocicluri.
Impozitele anului 2015 ar putea fi majorate semnificativ dacă proiectul de modificare a Codului Fiscal, propus de actuala guvernare, va fi aprobat. Publicat vineri pe portalul Ministerului Finanţelor şi apoi declarat retras în vederea unei analize mai atente, proiectul arată ideile guvernanţilor privind viitoarele cote de impozitare destinate vehiculelor.
Cea mai mare schimbare o găsim în cazul motociclurilor înmatriculate sau înregistrate, unde este propusă o taxă de 10 lei pe 25 de centimetri cubi sau fracţiune din aceasta. Până de curând, această categorie de vehicule era încadrată în clasa vehiculelor cu motor de până la 1.600 cmc, şi era taxată cu 8 lei pentru fiecare diviziune de 200 centimetri cubi, dar guvernanţii au decis să împartă motorizările categoriei respective în clase a câte 25 cmc fiecare. Aşadar, pentru o motocicletă cu motor de 600 cmc, se prevede un impozit de 240 de lei, semnificativ mai mare decât cel propus pentru un autoturism cu motorul de până la 1.600 cmc – 160 de lei. Între timp, pentru o motorizare de peste 3.000 de centimetri cubi, impozitul propus scade de la 3.750 lei la 2.250 lei.
Amenzile de circulaţie vor fi majorate de la 1 iulie
La scurtă vreme de la apariţia acestei propuneri, reprezentanţii Guvernului au anunţat că au retras de pe site-ul Ministerului Finanţelor proiectul de mărire a impozitelor. Guvernanţii au declarat că vor analiza propunerile în cadrul Guvernului înainte de începerea dezbaterii publice privind aceste măsuri. Pe lângă creşterile de impozite prevăzute în această propunere de proiect, era prevăzută şi modificarea Codului Fiscal şi a Codului de Procedură Fiscală, alături de indexarea la trei ani a impozitelor şi taxelor locale în funcţie de inflaţie, dar această măsură urma să fie făcută direct de primării, nu de Guvern ca în prezent. Propunerea le-ar fi permis edililor să mărească impozitele şi taxele locale cu până la 50% faţă de valorile precedente.
-
Rares, luni, 14.07.2014 14:46
Guvernul asta este ori prost ori dobitoc, in frunte cu cine liderul suprem - Ponta. Cum adica doreste sa reduca impozitul pentru masinile de peste 2000 cm3 si sa maresca pentru cei cu cilindree mica ? Doamen cum de ai fost ales - cum de ne reprezinti ?
-
cineva, luni, 14.07.2014 14:47
Va urez sa va calce trenul, guvernanti nenorociti! Si la intrarea in lumea de dincolo sa stati la coada sa platiti taxa de intrare.
-
Sebastian, luni, 14.07.2014 14:51
@Gogu Ai dreptate, logica de doi bani este întotdeauna superioară. Doar fiindcă este an electoral nu înseamnă că nu se pot vota taxe şi impozite noi, pentru anii următori. După cum am scris şi în material, proiectul a fost retras temporar pentru analiză şi apoi va fi dezbătut public. Asta înseamnă că nu se aplică valorile menţionate mai sus din 2015, dar cineva a gândit creşterea impozitelor. Urmează să fie reevaluate şi să fie dezbătută o nouă propunere, dar asta nu înseamnă că nu se doreşte mărirea impozitelor pentru vehicule.
-
Snow, luni, 14.07.2014 15:50
In primul rand declar ca sunt impotriva impozitelor pe autoturisme si motociclete. In multe tari din lume (inclusiv SUA) nu se platesc si tarile respective nu se duc de rapa. Dimpotriva :-) Daca insa tot ne forteaza neo-comunistii sa le platim, s-ar cuveni indreptata eroarea din ultimii ani care pedepseste cu asprime pe cei ce se 'lafaie' in motoare de peste 3000 cmc. De fapt peste 2000 cmc. Stiati ca astazi pt un autoturism de 4999 cmc (ex M5 din anul 2000 in valoare de 8000 Euro) proprietarul datoreaza impozit anual de 7250 lei (1647 Euro/an) ? Iar pt unul de 3200 cmc 4640 lei ? Aceasta aberatie a aparut in 2007 (cand de la impozitul de 70 de lei am sarit la 2100 lei) ca apoi sa se umfle tot mai tare. Povestea asta trebuie sa inceteze si am sperante cu un Guvern cu scaun la cap o va regla.
-
Sf. Victorie Ponta, luni, 14.07.2014 15:54
De acord toate taxele trebuiesc marite drastic.Cel mai iubit dintre pamanteni va ajunge presedinte si cu ajutorul celor peste 1.000.000 de proprietari de carute care circula pe drumurile patriei. VREAU TAXE MARI DAR VREAU CA SI POSESORII DE CARUTE CARE AU DREPT DE VOT sa circule pe JOS si sa-si care fanul manual cu ROABA. Mi se pare nedrept si ridicol de stupid ca o gramada de melteni sa pecetluiasca ca si pana acuma destinul unei tari. Sau mai pe intelesul pe tau mult iubite si stimate PVV ... de ce nu faci matale niste zone autonome(enclave) in sud si in Moldova cu bariera model Mazare. Daca ai caruta si calendarul cu matale si galeata din dotare, ok poti sa treci. Daca ai un Matiz sau tri-cvadri sau pentacicicleta - STOOOP - amenda sa se invete minte chiaburii astia cu vederi liberale sau mai rau posibil basisti sa circule liber pe drumurile patriei. Doar e bine stiut ca fauna PSD si majoritatea bugetarilor nu gusta nimic sub 2500 cc.E sub demnitatea lor !!!. Sau ma insel eu...?
-
ShelbyV8, luni, 14.07.2014 16:08
Dupa cum spune si Snow, impozitarea in functie de cilindree nu are nicio relevanta. La fel de bine pot sa impoziteze in functie de diametrul volanului sau lungimea schimbatorului. Exista masini cu motoare de 2l care costa aproximativ 90000 euro si masini de cateva mii cu motoare foarte mari.
-
inexorabil, luni, 14.07.2014 16:14
Se pregateste o mutare "geniala", fiindca tot mai multi amarasteni si-au luat trotinete cu motoare mici, astfel ca, scrutand, de pe Palatul Victoria, cu ochi de vulturi, orizontul cenusiu al patriei, hienele au mirosit ca ar fi rost de o gramada de lovele si de aceea sunt tentate sa zbiere "La loc comanda!". Sebastian are dreptate: disperarea (cu sensul de foame, lacomie) de bani face ca orice stratagema electorala de-aia cu "reducerea preturilor, taxelor si impozitelor" sa treaca pe plan secund !!! Politichia romaneasca nu se poate dezminti nicicum si nicicand...Este veritabila, crunta si tembela, indiferent de regimul socio-economic al tarii pe care o pastoreste. @Snow, taxarea la sange a cilindreelor mari s-a intemeiat pe doua motive eminamente schizofrenice: cica ar fi poluante (dar oceanul de harburi SH din 1900 toamna, chiar si cu motoare mici, ce-or fi???) si cica s-ar incadra la categoria lux?! (haida de, enormitatea asta fara seaman te lasa fara aer). Ce sa mai discutam; asta este (pi)Romania: ne parjolim in propria noastra absurditate...
-
agoox, luni, 14.07.2014 21:24
Cat de dragut, deacuma vom vedea si scutere inmatriculate in Bulgaria.
-
inexorabil, luni, 14.07.2014 21:24
Hm, Pontus Guvernus s-a prezentat sub orice critică la consultările cu şeful statului pe tema reducerii CAS. Popeye versatul i-a "făcut în sânge" atât pe premier, cât şi pe ministresa finanţelor. Ce exprimare de maidan la duduia laureată la Harvard: "Avem evaziune la greu". Ponta admira tavanul, mai mult a şomat verbal. Până la urmă, s-a lăsat cu mojicii extraprofesionale, voalat electorale...De partea lui badea Traian n-a triumfat moralitatea sau eleganţa, ci niţele în plus cunoştinţe economice şi abilităţi oratorice, başca un simţ superior de orientare politică. Cică pişicherul de Băse ştia dinainte că întrevederea va fi expusă public (de obicei, apare şi la TV, dar nu pe fond audio explicit!), pe când VVP...nu! Oricum, nasol, tati, să vii cu lecţia neaprofundată...În faţa unui geniu machiavelic, te compromiţi de-a binelea dacă nu eşti sigur pe tine cum îţi poţi motiva riguros măsurile dureroase, cu impact popular, pe care presupui că n-ai de ales, trebuie să le adopţi...Iar dacă te bazezi numai pe imaginea proprie şlefuită cu masterate şi doctorate, deja te găseşti într-o eroare fatală...Vai, iată un semn ponderat că se va putea şi mai dezastruos odată cu schimbarea de meşter de la Cotroceni, din toamnă.
-
LUCCI, luni, 14.07.2014 21:32
Iar cei ce au montate GPL-uri bineinteled ca nu sunt taxati muuuult mai putin, ca in tarile zdravene la cap, ci.....nu sunt bagati in seama, cu toate ca polueaza cel mai putin!Ca, parca asta era motivul majorarii taxelor....fumul...
-
RRR, luni, 14.07.2014 21:47
Mai tineti minte cazul acela in care un taran avea un ARO transformat intr-un cotetz sau ceva de genul asta si pt ca nu era radiata i-a venit impozit vreo 4000 ron :)))))) . Asta se intampla atunci la inceputul crizei. Daca si-a permis ARO cu motor mare......ca un capitalist fara scrupule atunci sa plateasca lol :))) Acum serios vorbind. Era o chestiune de timp pana cand se intampla asta deoarece majoritatea motoarelor noi au performante mai bune la capacitate mai mica, si media, nu exceptiile, au cam stricat calculele la buget.
-
LauCalin, luni, 14.07.2014 23:54
Mai, va rog eu sa nu mai fiti rai. Pentru ca din banii in plus din impozite se vor "face autostrazi". Nu v-ati dat seama ca despre asta e vorba? M-ati dezamagit". Si ca fapt divers chiar imi doresc sa-l cunosc pe ala care a avut aceasta idee mareata (daca un Logan a putut sa rastoarne un autocar sigur un New Beetle poate sa rastoane un Q7 sau un Tuareg, nu?) si culmea, e posibil sa aiba si sustinatori. Eu zic sa "votam" PSD-ul la toamna ca "merita", nu?
-
Pesso, marţi, 15.07.2014 03:13
Nu ne ramane decat sa iesim in strada! Sa blocam DN1 si inca 2 3 drumuri importante din tara si poate le dam putin de gandit...
-
gogu, marţi, 15.07.2014 10:21
sa blocam drumurile, zisera toti! dar ce ne facem? ca ei merg cu elicopterele si tot pe noi ne blocam
-
LauCalin, marţi, 15.07.2014 12:24
Oricum cei care vor renunta la masini sunt muuuult mai putini fata de cei care vor plati in continuare. Asa s-a intamplat si cand s-a scumpit benzina. Imi amintesc ca atunci cand mi-am cumparat masina, de 100 de lei intra benzina pana dupa a doua linie dupa jumatatea rezervorului. Acum pana la jumatatea rezervorului mai am 3 linii daca bag benzina de 100 de lei. :)) Si cu toate astea orasele sunt pline de masini si la benzinarii nu exista pompa la care sa nu se alimenteze cel putin o data sau de doua ori in 10 minute. Deci degeaba fac toti gura si spun ca e scumpa benzina, impozitul, asigurarea ca de masini tot nu se lasa nimeni. Eu am mai spus si cred in continuare ca cea mai simpla solutie cred ca ar fi sa renuntam macar 30-40% din noi la masini timp de 2 sapt ca sa piarda "baietii" destepti cateva milioane de euro. Si atunci cred ca se va intampla ceva. Ah, nu se va face nimic? Mai stam fara masini inca doua saptamani. Ce drumuri blocate, ce mitinguri? Ok, blochezi un drum, ii injuri de mama doua ore... si te urci in masina si pleci acasa. Eventual mai bagi si niste benzina. Este ca la un restaurant scump. Nu-ti permiti sau ti se pare prea scumpa mancarea, nu mananci acolo. Simplu, nu? Dar vedeti voi, cum sa mergi cu trenul pana la mare sau la munte? Cum sa mergi cu metroul din Militari la Dristor?
-
Laur, marţi, 15.07.2014 15:47
Mi se pare normal ca din pretul carburantului un procent sa se duca la Ministerul mediului,ca sa nu se mai plateasca taxa la inmatriculare,mergand pe principiul ''cat consum-atat poluez-atat platesc'',iar impozitarea sa se faca pe categorii de vehicule(autoturism,autoutilitara,camion,etc)
-
ecologistu, marţi, 15.07.2014 18:29
,,Si drujba?? drujba?? nu are ardere interna?." In zdelele mami lor de nemernici!!
-
inexorabil, miercuri, 16.07.2014 02:56
Căline, lasă mobilizarea civică, fiindcă nimeni de pe AM nu se va sensibiliza :D De fapt, tu însuţi subliniezi conştient acest adevăr, în acelaşi text. Doar ne vărsăm lapţii de "frustraţi" şi atâta tot (probabil că aici găsim o alternativă "cool" la valul sufocant de monotonie cotidiană şi de amărăciune personală). Pe urmă, după ce se retrage fiecare la vatra lui, dăm fuguţa, cu ochii (minţii) închişi (de către televiziunile prea-plecate ale Puterilor vremelnice), pe la PECO şi pe la ghişeele fiscului, ale companiilor de utilităţi şi ale băncilor (bomboana de pe colivă, pardon, de pe tort este că, din când în când, nu uităm să trecem şi prin cabina de vot, pocnind ştampila cu sete pe candidaţii care ni se par cei mai "carismatici"), plătind conştiincioşi, până la ultimul leuţ, TOT ce este al Cezarului (cu "c" de la carismatici). Doamne fereşte să rămânem datori de pe o zi pe alta, dacă nu cumva lăsăm şi restul drept mulţumire că "în mod sigur" nu ne va înhăţa bau-bau de alde statul român, spaima rău-platnicilor, necontând nimic altceva pe lume (ba chiar considerând-o fericirea supremă) decât automăgulirea devenită deja macro-clişeu public, şi anume "a pune liniştit capul pe pernă în fiecare seară" (he, he, he, chiar şi dacă ne-am culca cu maţele ghiorţăind de foame). Deci, ce spuneai de sabotarea viermilor care ne conduc (spre pierzanie) ? Dar dânşii de unde provin? Cumva din cosmos? Sau pur şi simplu din rândul nostru, al poporenilor ?!?! Prostia o poţi justifica cu laşitatea. Laşitatea n-o poţi justifica cu nimic.
-
liviu, miercuri, 16.07.2014 20:53
trebuie impuscat toti ca ceausescu !! nu glumesc
-
Ghionea, joi, 17.07.2014 09:37
A-HAHAHAHAHA, BRAVO- BRAVOS, ma bucur enorm ca i-a atins cu o palma morala pe toti obsedatii turbati de motorizari cu cilindree ''anemica'' dopate cu turbine. Este foarte corect ce fac ei deodata ce numarul de obsedati este foarte mare, iar conceptia guvernului este sa traga din zona ''cercului mai mare'' ( in spetza proprietarii de masini cu motorizari mici supaalimentate care sunt mai multi decat cei cu motorizari de cilindree mare) . Nu stiu dc , dar vanzarile Mazda, Toyota vor creste la rang si mai inalt odata cu intrarea acestei taxe in Europa. Pacat de Honda ca nu a ramas la motorizarile aspirate care erau fenomenale , se vindeau ca painea calda in Europa odata cu noua taxa.
-
Ghionea, joi, 17.07.2014 09:40
PS : Eu oricum am masina cumparata pe pesoana juridica, asa ca not problem , HAHAHAHAHAHAHA :D
-
cetatenul roman, joi, 17.07.2014 13:54
Ponta un tradator de neam si tara si o marioneta scoasa in fata de hiena de socru ILIE SARBU cu PSD trebuie judecati ca tradatori de tara
-
adi, joi, 17.07.2014 16:01
Eu sunt perfect de acord ca cei cu motoarele pana la 1600cm2 sa li se mareasca impozitul. Nu e posibil ca sa platesti 40....60 de le PE AN si sa ai pretentii de drumuri bune si parcari in orase, de asfalt in orice catun, chiar si pe camp. Totusi, vorbim de un impozit ANUAL, deci nu cred ca ii mult , sa zicem, 50 de euro.
-
MiGA, marţi, 22.07.2014 01:23
@adi - esti putin in eroare. Impozitul auto intra in bugetul local al primariei unde este inmatriculata masina si nu al CNADNR, (deci nu poti aduce in discutie ,,pretentii de drumuri bune"), dar ai dreptate 50% cand spui ca nu poti plati putin si sa ai pretentii de parcari in orase (fiind amenajate prin grija primariei locale). Dar eu te intreb - unde s-au dus banii colectati de administratiile locale din impozitul pe masini si impozitul pe cladiri DE 25 DE ANI INCOACE? La cati bani au rulat din 1989 ne puteau amenaja cate un loc de parcare la fiecare proprietar de masina.
-
MiGA, marţi, 22.07.2014 01:37
P.S. As plati nu 50, ci 100 euro pe an impozit auto, daca mi-ar fi castigat increderea si mi-ar fi demonstrat in cei 25 de ani de democratie ca impozitele platite de mine sunt CORECT administrate! Acum in 2014 sunt resemnat si nu mai am nicio pretentie de la niciun politician atata timp cat nici el nu mai are nicio pretentie la banii mei (prin marirea de taxe / impozite / accize / amenzi / dijme / zeciueli ) ! Sa nu ma calce pe coada ca fac ce-a facut frati-miu !! (adica emigrez de nu se vede) Pe de alta parte bucurati-va: ne vom permite mai usor MAZDA 3 sau 6 cu motoarele 2.2 :-)))
-
yoAKAIREDROSU, duminică, 16.11.2014 13:48
un vapor ce transporta containere.....polueaza cat 2000000 ( 2 milioane de masini)......doar la un transport peste Atlantic.....dar aragazele din apartamente??? oare kat poloeaza? hai ba psd-istilor????oare cat kaaa dinkolo este si era mult mai ieftin ( in germania).
Citeste si
-
INTERN | vineri, 22 noiembrieNoul Opel Frontera poate fi comandat în România: start de la 22.400 euroOpel a deschis comenzile pentru noul Frontera în România. SUV-ul de clasă subcompactă are un preț de pornire de 22.400 euro în țara noastră. Citeste tot
-
INTERN | vineri, 22 noiembrieProducția auto națională a crescut cu 19% în octombriePotrivit celui mai nou raport al Asociației Constructorilor de Automobile din România, producția auto din țara noastră a avut parte de o creștere de 19% în luna octombrie. Creșteri au fost înregistrate și raportat la ultimele 10 luni. Citeste tot
-
INTERN | miercuri, 20 noiembrieBrașovul interzice trotinetele închiriatePrimăria Brașov a interzis oficial trotinetele de închiriat în tot orașul. Serviciile de închiriere a trotinetelor nu vor mai funcționa în Brașov pentru o perioadă nedeterminată. Citeste tot
-
INTERN | marţi, 19 noiembrieNoul Renault 5 E-Tech a devenit mai accesibil. Start de la 26.900 euro în RomâniaRenault a deschis comenzile pentru noul Renault 5 E-Tech în versiunea Urban Range pe piața din România. Noua versiune propune un preț de pornire de 26.900 euro. Citeste tot
-
INTERN | marţi, 19 noiembriePrețuri noua Skoda Elroq în România: start de la 35.000 euroNoua Skoda Elroq este acum disponibilă în România. Pe piața noastră, noul crossover electric de dimensiuni compacte propune un preț de pornire de 35.000 euro. Citeste tot
Prostii, au retras proiectul, e an electoral. Jurnalismul de 2 bani strikes again.