Hamilton a obţinut la Austin a cincea victorie consecutivă şi şi-a consolidat poziţia de lider
Lewis Hamilton a câştigat Marele Premiu al Statelor Unite după ce l-a depăşit pe circuit pe coechipierul său, Nico Rosberg. Aflat la a cincea victorie consecutivă, britanicul şi-a sporit avansul în fruntea clasamentului la 24 de puncte.
Marele Premiu al Statelor Unite a consemnat un nou duel roată la roată pentru victorie între cei doi piloţi ai echipei Mercedes, Lewis Hamilton şi Nico Rosberg. Germanul a plecat pentru a noua oară din pole position în acest sezon şi şi-a păstrat prima poziţie la start, dar şi după prima serie de opriri la boxe.
Totuşi, el nu a reuşit să se desprindă de Hamilton, care în turul 24 a iniţiat un atac decisiv pe interior în virajul 12 şi a trecut în frunte. Spre deosebire de alte curse, Hamilton nu a reuşit să se desprindă decisiv în finalul cursei, însă a trecut primul linia de sosire cu un avans de peste patru secunde, astfel că Rosberg rămâne cu numai două victorii în cele nouă curse în care a plecat din pole position.
Hamilton a consemnat astfel a cincea victorie consecutivă din acest sezon şi şi-a sporit avansul la 24 de puncte în faţa coechipierului său, Întrucât în ultima cursă câştigătorul primeşte 50 de puncte, titlul mondial se va decide chiar la Abu Dhab, indiferent de rezultatele următoarei etape din Brazilia.
Ricciardo, o nouă cursă perfectă
Williams era favorită să ocupe ultimul loc podium prin Valtteri Bottas sau Felipe Massa, care au plecat de pe locurile trei şi, respectiv, patru. Massa a avut un start mai bun şi l-a depăşit pe Bottas, iar finlandezul a fost depăşit ulterior şi de Daniel Ricciardo. Cei doi au oferit pentru câteva viraje un duel spectaculos, însă australianul a rămas în frunte şi a progresat pe locul trei după ce a profitat de un schimb lent de pneuri la boxele lui Massa.
Spre finalul cursei, Ricciardo a întâmpinat unele defecţiuni tehnice, însă a reuşit să-şi păstreze locul trei cu un avans de mai puţin de două secunde. Australianul a obţinut astfel al optulea podium din acest an şi îşi consolidează locul trei în clasamentul general.
Vettel, cursă spectaculoasă de recuperare
Massa şi Bottas s-au mulţumit astfel doar cu locurile patru şi, respectiv, cinci, în timp ce Fernando Alonso şi-a asigurat locul şase la volanul monopostului Ferrari. Spaniolul a avut parte de dueluri interesante cu Sebastian Vettel, care a profitat la maxim de intrarea Safety Car-ului pe circuit după un acroşaj intre Adrian Sutil şi Sergio Perez, când a schimbat strategia din mers şi a intrat de două ori la boxe.
Duelul dintre cei doi s-a repetat şi spre finalul cursei şi a fost câştigat din nou de Alonso, însă locul şapte obţinut de Vettel este meritoriu în condiţiile unei strategii cu patru opriri la boxe, dar mai ales pentru că germanul a plecat din pitlane şi în primele tururi nu a înregistrat progrese semnificative. Vettel a fost unul dintre piloţii care a câştigat poziţii pe final şi a terminat în faţa lui Kevin Magnussen (McLaren) şi Jean-Eric Vergne (Toro Rosso).
Pastor Maldonado a obţinut primul punct din acest sezon după ce a ocupat locul 10, performanţă care a venit pe fondul problemelor întâmpinate de Jenson Button pe final. Britanicul concura în puncte în ultimele turuiri, însă a fost depăşit succesiv de Vettel, Magnussen, Vergne, Maldonado şi Grosjean, ultimul reuşind să-şi adjudece un loc 11. Kimi Raikkonen a avut parte de o nouă cursă dezamăgitoare pentru Ferrari în care a terminat doar pe 13, în faţa lui Esteban Gutierrez (Sauber) şi Daniil Kvyat (Toro Rosso).
Marele Premiu al Statelor Unite a consemnat doar trei abandonuri. Sutil şi Perez au abandonat în urma acroşajului din primul tur, care va fi investigat de comisari după cursă, în timp ce Nico Hulkenberg a oprit monopostul Force India pe circuit din cauza unor defecţiuni tehnice. Astfel, Force India nu a obţinut niciun punct în Statele Unite. Comisarii vor investiga după cursă şi un incident petrecut între Vergne şi Gosjean.
Cel mai bun timp în cursă a fost stabilit de Vettel, care a fost cronometrat cu 1:41.379 în turul 50.
Statele Unite - Rezultate cursă:
Loc | Pilot | Echipa | Diferenta |
---|---|---|---|
1 | Lewis Hamilton | Mercedes | 1h40m04.785s |
2 | Nico Rosberg | Mercedes | 4.314s |
3 | Daniel Ricciardo | Red Bull/Renault | 25.560s |
4 | Felipe Massa | Williams/Mercedes | 26.924s |
5 | Valtteri Bottas | Williams/Mercedes | 30.992s |
6 | Fernando Alonso | Ferrari | 1m35.231s |
7 | Sebastian Vettel | Red Bull/Renault | 1m35.734s |
8 | Kevin Magnussen | McLaren/Mercedes | 1m40.682s |
9 | Jean-Eric Vergne | Toro Rosso/Renault | 1m43.863s |
10 | Pastor Maldonado | Lotus/Renault | 1m47.870s |
11 | Romain Grosjean | Lotus/Renault | 1 Lap |
12 | Jenson Button | McLaren/Mercedes | 1 Lap |
13 | Kimi Raikkonen | Ferrari | 1 Lap |
14 | Esteban Gutierrez | Sauber/Ferrari | 1 Lap |
15 | Daniil Kvyat | Toro Rosso/Renault | 1 Lap |
- | Nico Hulkenberg | Force India/Mercedes | Retirement |
- | Sergio Perez | Force India/Mercedes | Retirement |
- | Adrian Sutil | Sauber/Ferrari | Retirement |
Clasament piloti:
Loc | Pilot | Puncte |
---|---|---|
1 | Lewis Hamilton | 316 |
2 | Nico Rosberg | 292 |
3 | Daniel Ricciardo | 214 |
4 | Valtteri Bottas | 155 |
5 | Sebastian Vettel | 149 |
6 | Fernando Alonso | 149 |
7 | Jenson Button | 94 |
8 | Felipe Massa | 83 |
9 | Nico Hulkenberg | 76 |
10 | Kevin Magnussen | 53 |
11 | Sergio Perez | 47 |
12 | Kimi Raikkonen | 47 |
13 | Jean-Eric Vergne | 23 |
14 | Romain Grosjean | 8 |
15 | Daniil Kvyat | 8 |
16 | Jules Bianchi | 2 |
17 | Pastor Maldonado | 1 |
18 | Adrian Sutil | 0 |
19 | Marcus Ericsson | 0 |
20 | Esteban Gutierrez | 0 |
21 | Max Chilton | 0 |
22 | Kamui Kobayashi | 0 |
Clasament constructori:
Loc | Echipa | Puncte |
---|---|---|
1 | Mercedes | 608 |
2 | Red Bull/Renault | 363 |
3 | Williams/Mercedes | 238 |
4 | Ferrari | 196 |
5 | McLaren/Mercedes | 147 |
6 | Force India/Mercedes | 123 |
7 | Toro Rosso/Renault | 31 |
8 | Lotus/Renault | 9 |
9 | Marussia/Ferrari | 2 |
10 | Sauber/Ferrari | 0 |
11 | Caterham/Renault | 0 |
bravo ham, mai ai doar doua de cistigat !