Hamilton admite că a pierdut puncte prețioase în acest sezon, dar rămâne optimist: "Sunt convins că putem câștiga titlul"
Lewis Hamilton este încrezător în șansele sale de a câștiga titlul în acest sezon, în ciuda diferenței de 14 puncte care îl separă de Sebastian Vettel.
Lewis Hamilton a obținut 4 victorii în prima jumătate a acestui sezon, la fel de multe ca și Sebastian Vettel, însă ocupă locul doi în clasamentul general și are de recuperat 14 puncte în fața rivalului său.
Pilotul echipei Mercedes a admis că a pierdut numeroase puncte din cauza unor probleme tehnice, așa cum s-a întâmplat după o penalizare în Austria pentru înlocuirea cutiei de viteze, dar și a unor evoluții modeste, precum cele din Rusia sau Ungaria.
"Am renunțat la multe puncte până în acest moment și cred că Ferrari a cedat mai puține puncte ca echipă, dar sper să nu mai pierdem multe puncte de acum înainte", a precizat britanicul.În plus, Hamilton este convins că are capacitatea de a câștiga un nou titlu mondial în acest sezon, în ciuda progreselor majore realizate de Ferrari în acest an.
"Cred cu adevărat că avem capacitatea de a câștiga acest campionat, dar va trebui să depunem eforturi maxime pentru a reuși. Incurajez echipa să revină puternică și voi încerca la rândul meu să revin mai puternic", a adăugat el.
Sezonul de Formula 1 se va relua duminică, 27 august, cu Marele Premiu al Belgiei.
Via Motorsport
-
mobius, luni, 07.08.2017 22:13
Fanfaronada obisnuita. Raman la parerea ca este in continuare frustrat si inca incearca sa plateasca niste polite (echipei?). Nu-i va folosi la nimic, ba chiar s-ar putea sa-i dauneze.
-
Mclaren_Mircea_1985, marţi, 08.08.2017 02:39
ham ham miauuuu
-
shark, marţi, 08.08.2017 03:26
Mobius@ esti pericol....il urasti pe Hamilton din tot sufletul ...!esti paralel cu F1 nu ai nici un comentariu pertinent ! Esti infantil ca sa nu zic impotent intelectual !!
-
Radu, marţi, 08.08.2017 08:22
Cred si eu ca e optimist - urmeaza doua circuite de viteza unde masina Mercedes performeaza peste Ferrari.
-
jumbo1974ro, marţi, 08.08.2017 08:59
De principiu optimismul este ingredientul de baza cand vrei sa castigi. Campionatul se joaca intre Vettel şi Hamilton, in caz exceptional Bottas. Toti trei vor sa castige, si cel care o va face, va castiga prin putere si dezvoltare nu prin ordine secrete de echipa si alte razboaie psiho, cum s-a intamplat in parte anii trecuti. Exceptie face Bottas care ar trebui sa invinga si Hamiltonul din afara circuitului, pe langa pilotul Hamilton de pe circuit. Apropo, respect pentru Ham ca i-a cedat inapoi locul lui Bottas in Ungaria. Campionatul este echilibrat si spectaculos si noi asta ne dorim. Sa castige cel mai bun pachet pilot-echipa, ca nu se mai pune problema de individualism...
-
Marian, marţi, 08.08.2017 10:03
Mercedes trebuie de urgenta sa decida pe ce pilot merge pentru titlu. Ala in mod normal ar trebui sa fie Hamilton, este mai rapid decat Botas. Cei de la Ferrari dovedesc ca l-au aservit pe Raikonen transformat in valet asa ca o lupta "cavalereasca" nu isi are rostul decat daca Toto vrea sa-l lase pe Vet sa iasa campion. Intr-o lupta de 1-1 cu Botas servant asa cum e Kimi Hamilton ar trebui sa iasa campion mondial. Daca vor continua sa isi canibalizeze punctele atunci iese Vet.
-
Lewis Hamilton, marţi, 08.08.2017 10:06
Daca Vettel era in locul lui Lewis nu i-ar fi cedat locul lui Kimi.
-
Ha,ha,ha..., marţi, 08.08.2017 10:44
Sansele la castigarea campionatului sunt mari pentru Hamilton, iar locul doi nu e neaparat pentru Vettel, sa nu-l excludem pe Bottas, monopostul Mercedes livreaza mai multa si mai constanta performanta cu pneurile soft in comparatie cu Ferrari. Probleme si penalizari vor avea si cei de la Ferrari o data cu uzura unitatilor de propulsie/transmisie. La echipe nu cred ca se mai pune problema titlului...pentru ca Ferrari sa revina in lupta pentru titlu la constructori, ar insemna sa schimbe radical situatia din Q3, cu ambii piloti, ceea ce e greu de crezut ca se va intampla...
-
AyrtonSenna1991, marţi, 08.08.2017 10:47
@lol Sper sa nu intri la terapie intensivă , după ce vei citi asta Balada lui Alonso la sfârșitul lui 2018 Nando mândru că un soare , seamăn pe lume nu are Când dă drumul la motoare Calca pista in picioare, Si recordul pe sectoare. De la Melbourne , Australia Pan' la Silverstone în Anglia , E iubit si respectat , Respectat și adulat. Însă este în regat , Unu Lewis tip ciudat , Când dă drumul la mașină , Rămâne fără benzină Când DRS activează Monopostu-i se blochează. Lewis se plimba hai-hui Si înjura în gândul lui : " Mai afurisit spaniol ! Mi-o dădu chiar rău , ... nasol " Dar Alonso -i fericit , fericit si implinit Avere-a agonisit Gloria nu îi lipsește Are tot ce își dorește.
-
Lewis Hamilton, marţi, 08.08.2017 10:49
Sunt curios ce-ar fi spus fanii rosiatici daca Vettel facea ce-a facut Lewis. Si nu era vorba de locul 1 in cursa. Cum era daca la Monaco Vettel l-ar fi lasat pe Kimi sa castige? E retorica, zvarcolici rosii. Mai ales ala cu nick-ul plagiat.
-
login, marţi, 08.08.2017 10:54
Nandino da, mare pilot, poate cel mai mare daca s-ar si pricepe la ales momentele cand sa schimbe echipele... cate titluri ar avea mandra ar fi muma-sa asa sta si strange bani titlurile-s la dusmani 4-5 cate doresc c-au motoare ce pornesc
-
Mercedes, marţi, 08.08.2017 12:32
La cata foame au in gusa fierari n-ar fi facut niciodata un gest similar cu cel facut de Mercedes. Va imaginati un Schumacher aflat pe un loc 2 la general care sa il lase pe Irvine sau Barichello pe locul 3 in vreo cursa? Sau pe Alonso cu Massa? De fetel nici nu mai vorbesc la cata disperare dovedeste pe circuit de cand e la fierari.
-
lol, marţi, 08.08.2017 12:56
lol ... ce poezie ... asa faci cand tragi pe nas ....
-
@login, marţi, 08.08.2017 13:00
e doar presupunerea ta ca Alonso ar fi stat mai bine la capitolul titluri daca ar fi ales mai bine echipele Alonso crede altceva lucru certificat de faptul ca a refuzat pe Mercedes anul trecut ai priceput, da? Alonso stie ca nu-i destul sa ai cea mai buna masina, mai trebuie sa bati si un coechipier iar lupta asta nu e castigata by default .... dar voi cantati mai departe versuri din astea, intre timp titlurile sunt castigate de altii
-
ardeleanu', marţi, 08.08.2017 13:21
Lasa ca isi bate sebisor grozav coechipierii, saracul kimi....noroc cu vodca. Sezi blanduc, nu zice ho ca n-ai sarit parleazu'. Ori il si vezi pe sebi cu titlu? No, daca te face sa te simti bine...ii musai. Bah, ala cu strudel in loc de creier, mai lasa drogu' de care esti tat obsedat sa vorbesti si ia-ti o bere. Poate schimbi ceva la discurs.
-
jumbo1974ro, marţi, 08.08.2017 13:22
Citeam comentariile de mai sus, de principiu cine poate raspunde la frazele ce incep cu "Daca...." este cel putin profet. Nimeni nu poate sti, deci acuzele si condamnarile in aceste situatii sunt cam nedrepte in orice directie ar fi ele. Pareri am si eu in functie de comportamentele anterioare. Pe de alta parte situatia Hamilton - Bottas nu e asemanatoare cu Vettel - Raikkonen. Pana Raikkonen nu a iesit din calcul, l-a chiar blocat pe Vettel de cateva ori in cursa, fiind la egalitate in drepturi. La ora actuala, Raikkonen nu mai are nicio sansa, deci e normal sa devine om de echipa si sa il ajute pe Vettel. Massa si Barichello erau angajati ca si carne de tun din oficiu. Cu exceptia 2008. Ham si Bot sunt amandoi in capacitatea de a castiga titlul. Sincer gestul lui Ham de a ceda locul inapoi m-a mirat, pentru ca nu il consideram capabil de corectitudine, dar este presupunerea mea dovedita a fi gresita si o recunosc. In schimb daca Ham are 2 abandonuri tehnice si Bottas ar fi sacrificat deja, atunci titlul se duce. Asa sunt doi pretendenti in cazul in care celalalt are probleme. Inca nu isi mananca unul altuia destule puncte cat sa fie probleme mari. Strategic, si a-l mentine pe Bottas in cursa, si de a-l sacrifica, sunt decizii sustinute de argumente solide.
-
@lolita, marţi, 08.08.2017 13:34
Te-a lovit cultura fiule.
-
lol, marţi, 08.08.2017 13:54
Hamilton de obicei este mai bun pe circuitele din a doua parte a sezonului. Daca a reusit sa ramana aproape de Vettel pana atunci eu cred ca are prima sansa. Pe de alta parte Vettel este increzator in viteza din viraje a monopostului Ferrari. Ramane deci un sezon foarte captivant. 4 pentru Hamilton egalandu-l pe Vettel sau 5 pentru Vettel. Daca totusi va castiga Bottas vom avea inca un campion finlandez.
-
@chull&Mclaren_Mircea_1985, miercuri, 09.08.2017 08:52
N-ai somn fetita, e grele la tine
-
Mclaren_Mircea_1985, marţi, 15.08.2017 10:56
ham ham miauuuuuuuuuuuuuuuuu
Citeste si
-
F1 TOP | luni, 25 noiembrieFormula 1: George Russell, victorie în Las Vegas. Max Verstappen cucerește al 4-lea titlu consecutivGeorge Russell a câștigat Marele Premiu din Las Vegas după o cursă dominată de pilotul britanic. Totodată, Max Verstappen a încheiat pe locul 5 și a devenit campion mondial pentru a 4-a oară consecutiv. Citeste tot
-
F1 TOP | joi, 14 noiembrieFormula 1: Monaco va rămâne în calendar până în 2031Formula 1 a anunțat un acord nou cu Monaco pentru a găzdui Marele Premiu de la Monaco până în 2031. Începând din 2026, etapa din principat va avea loc în primul weekend din iunie. Citeste tot
-
F1 TOP | miercuri, 13 noiembrieF1: Eveniment special de lansare pentru toate echipele în 2025Formula 1 va organiza, pentru prima dată în istorie, un eveniment special de lansare pentru toate echipele. Evenimentul va marca 75 de ani de la înființarea campionatului mondial de Formula 1. Citeste tot
-
F1 TOP | marţi, 12 noiembrieF1: Alpine va trece la motoare Mercedes din 2026Echipa de Formula 1 Alpine a anunțat oficial că va trece la motoare Mercedes începând din sezonul 2026. Anunțul vine la o lună după ce Renault, actualul furnizor de motoare al echipei franceze, și-a anunțat retragerea din Formula 1 la finalul lui 2025. Citeste tot
-
F1 TOP | miercuri, 6 noiembrieF1: Gabriel Bortoleto, pilot Kick Sauber în 2025. Bottas și Zhou părăsesc echipa la finalul lui 2024Gabriel Bortoleto va fi noul pilot al echipei Kick Sauber în Formula 1, începând din sezonul 2025. Debutantul brazilian îl va avea coechipier pe Nico Hulkenberg. Totodată, actualii piloți Sauber, Valtteri Bottas și Zhou Guanyu, vor părăsi echipa la finalul sezonului actual. Citeste tot
Sa iti moara site-ul pizdi de bulangiu ce esti, stergi commenturi ...