Hamilton admite că unele curse sunt considerate plictisitoare de fani: "Nu piloții sunt de vină pentru lipsa spectacolului"
Lewis Hamilton a admis că unele curse sunt percepute drept plictisitoare fanii Formulei 1, însă considera că piloții nu au nicio vină în contextul în care nu au o influență asupra regulamentului tehnic.
Marele Premiu al Franței a fost una dintre cursele de Formula 1 care nu a oferit practic niciun duel spectaculos în plutonul de vârf, cu excepția celor două depășiri efectuate de Sebastian Vettel asupra piloților McLaren în primele tururi, în lupta pentru locul 5.
Lewis Hamilton a trecut primul linia de sosire cu un avans de 18 secunde și a obținut astfel a șasea victorie în primele opt curse ale sezonului, ceea ce minimizează inclusiv interesul pentru titlul de campion. Pilotul echipei Mercedes admite că unele curse sunt plictisoare, însă insistă că piloții nu au nicio vină din acest punct de vedere.
"Înțeleg de ce cursele sunt percepute ca plictisoare, dar nu trebuie să-i arătați cu degetul pe piloți. Nu noi scriem regulile. Nu avem nicio legătură cu modul în care se împart banii între echipe. Ar trebui să puneți presiune pe cei din frunte, care ar trebui să-și facă treaba. Cred că încearcă, dar de mulți ani au luat decizii proaste", a declarat el.
Hamilton l-a acuzat inclusiv pe Bernie Ecclestone pentru modul în care a gestionat regulamentul Formulei 1, în condițiile în care regulamentul tehnic va fi modificat radical abia în sezonul 2021.
"Se întâmplă din cauza modului în care Ecclestone a stabilit regulile atunci. Este încă la fel și până când se schimbă structura schimbările vor continua să fie la fel, în opinia mea. Nu este treaba mea să fac asta. Treaba mea este a vin aici și să fac cea mai bună treabă ca pilot", a adăugat el.
Via Autosport
-
FanF1, marţi, 25.06.2019 07:33
@Costel, o să încep prin a-ți spune că sunt fan Ferrari și că nu-l sufăr pe britanic care atunci când câștigă sare ca maimuța peste angajații echipei sale iar la o nereușită plânge ca un "p....ă mică". Totuși, citindu-i cele spuse în fața jurnaliștilor am încercat să nu mai iau în seamă că acele cuvinte sunt spuse de britanic (asta ca să nu privesc cu ură) și mi-au plăcut chiar, chiar îl susțin pentru cele spuse, cu o mică excepție: în opinia mea nu F1 face piloții ci piloții face F1; deci, dacă s-ar uni cu toții pentru stabilirea unui regulament n-ar mai avea alții aceași putere că ei fiindcă fără piloți nu ai monoposturi pe circuit și fără astea nu ai spectatori&telespectatori și fără ei nu ai bani.
-
Radu, marţi, 25.06.2019 08:41
Hamilton are dreptate - ce vina are pilotul cu cea mai buna masina ? Asta e; ca e un fariseu cum a zis Costel - adevarat. Oricum, peste cateva zile inca o cursa plictisitoare.
-
liviu, marţi, 25.06.2019 10:11
Ar trebui sa dispara Liberty Media, pentru ca adevaratul spectacol sa reapara in formula1. Marele circ a devenit realmente un circ. Cu 3 motoare pe sezon, pneuri care tin max 10 ture si limitarea dezvoltarii monoposturilor in timpul sezonului,cursele vor deveni doar o parada a unor masini foarte scumpe.
-
uui, marţi, 25.06.2019 10:15
Lui Ham ii convine, se indreapta sa doaboare toate recordurile lui Schumacher. Dar jocul de glezne se face cu pneurile. Ba aduce Pirelli un pneu nou, ba se intoarce la cel vechi. Rau era cu mai multi furnizori de pneuri (pentru ca unul avea monopolul si restul masinii conta mai putin) dar rau si acum.
-
vlad, marţi, 25.06.2019 13:16
Boringggggggggg
-
., marţi, 25.06.2019 14:54
Ba di vina suntem amandoi Ioane ...
-
THE SPINNING GERMAN, marţi, 25.06.2019 15:10
fanii fetitei fetel sunt plictisiti...cred si eu...
-
robert fan, marţi, 25.06.2019 16:00
Atata timp cand se va merge la conservarea pneurilor si la consum nu va exista spectacol in F1. 3/4 din cursa mergi la consum , unde sa fie spectacolul. Consum de benzina nelimitat (fiecare cat poata sa bage in rezervor) si 1 singut model de pneu, cel mai moale sa fie 2-3 schimburi pe cursa. Acolo vezi spectacol, strategii, depasiri, etc.
-
Razvan Dumbraveanu, marţi, 25.06.2019 16:18
Pentru foarte multi fani ai F1 mai ales cei Ferrari F1 va fi foarte plictisitoare pana cand vor castiga titluri favoritii lor. In iarna era foarte bun regulamentul. Cand se testa. Asteptau inceputul sezonului foarte bucurosi si siguri pe succesul celor mai buni, adica Ferrari.(SIC). Acuma strugurii-s acri. Asta e. Stati pe tusa si jucati marunt. Au stat si altii pe vremea lui Schumacher. Cu vetel veti sta mult si bine, puteti sa va uitati la alte competitii mult mai interesante decat F1.
-
FanF1, marţi, 25.06.2019 19:11
Tuturor care "confundă" fanii Ferrari cu cei ai lui Vettel vă spun că greșiți făcând asta, nici pe neamț nu-l simpatizez așa cum o făceam cu Alonso, Raikonen sau cum îl simpatizez în prezent pe Leclerc.
-
VitelulCabrat, marţi, 25.06.2019 20:06
Plictiseala din F1 nu are legatura cu echipa/pilotul pe care il sustii. Nu sunt in niciun caz fac Ferrari sau Vettel si sunt intru-totul de acord cu cei care se plictisesc. La cursa din Franta dupa primele 5 tururi m-am apucat sa fac si alte treburi prin casa si mai aruncam cate un ochi cand se agitau putin cei de la Sky, si nici macar nu am avut rabdare sa vad finalul cursei. Imi place sa castige Ham, dar intr-un sezon cel putin la fel de animat ca cel de anul trecut. Problema majora in F1 nu e Liberty Media, problema e mai veche. In sportul asta regulile se schimba cu acceptul jucatorilor si asta nu e bine. Imaginati-va ca in fotbal, sa zicem, vine UEFA si vrea sa schimbe niste reguli pentru un motiv anume, dar mai intai trebuie sa treaca pe la Real Madrid, Liverpool, PSG sau Juventus, iar fiecare din astea 4 echipe isi doresc sau nu schimbari, si ameninta ca daca nu sunt pe placul lor nu mai participa. Deja pneurile, drs si alte probleme ale F1 sunt pe planul 2.
-
Radu, miercuri, 26.06.2019 08:40
Ce ar fi fost daca ramanea Alonso la Ferrari ? Sigur era alta situatie. Oricum, ii pare rau ca a plecat. Ramane satisfactia financiara, totusi.
-
@FanF1, miercuri, 26.06.2019 11:33
nu F1 face piloții ci piloții face F1 :))))))))))
-
lol, miercuri, 26.06.2019 13:31
Chiar asa , daca ramanea Alonso la Ferrari? Il facea muci Vettel sau nu? Ca de batut un Hamilton care are o masina mai buna per total pe intreaga unui intreg campionat nu cred ca era cazul. Pe masini egale Hamilton l-a cam umilit pe Alonso.
-
AyrtonSenna1991, miercuri, 26.06.2019 16:17
L-a umilit tare , de asta au terminat amandoi la egalitate de puncte . Fara incidentul din Ungaria , Alonso era campion mondial . Tu apari aici si spui că un debutant a învins un pilot care s-a luptat și l-a învins pe Schumacher în anul anterior . Crezi ca daca Alonso era tratat normal de către McLaren , s-ar fi transpirat în presa ceva despre Spygate ? Pun si eu o întrebare , cu intenția ca tu să îmi demonstrezi cu argumente concrete nu cu jigniri , ca ai dreptate si ca eu mă înșel .
-
dbdbd, miercuri, 26.06.2019 19:03
Il inteleg pe Hamilton dar, cine la intrebat de asta???
-
lol, miercuri, 26.06.2019 20:10
Serios? L-a invins pe Schumacher? Pe aceeasi masina? Pe aceleasi pneuri? Vad ca argumentul asta "l-a invins pe" e bun dar nu mereu ... Ce ar fi sa zicem "Vettell-a invins pe Alonso 4 ani la rand"? Argumentul TAU! Sesizezi asemanarea? Daca si parca. Nici macar nu am spus ca Ham l-a invins pe Alonso pe masini egale (ca asta s-a intamplat, locul 3 vs locul 2). Am spus ca l-a umilit. Si asta s-a intamplat. Calificari, timpi in cursa, etc. -- overall Hamilton un pilot mai bun. Cel bun ramane, celalalt pleaca daca vrea. Asa e in tenis :) Apoi ce inseamna pentru tine "tratament normal"? I-a umblat careva la masina lui Alonso? Da? Alonso nu a zis nimic despre asta. L-au obligat sa fie pilot secund? Nu a fos nici asta. A fost concurent direct pentru Hamilton pe aceeasi masina in aceleasi conditii. Sau poate incerci sa explici mai bine defavorizarea aia. Alonso pe unde se duce cere FAVORIZARE. Oriunde. Altfel face pe diva si pleaca. Daca nu primeste favorizare se cheama ca nu e favorizat. Dar a nu fi favorizat NU inseamna defavorizare DOOOH!! Inseamna tratamentul ala normal despre care spui ca nu l-a avut.
-
AyrtonSenna1991, miercuri, 26.06.2019 20:48
Aceeași favorizare o au în prezent Hamilton si Vettel. De la " Valtteri it's James " până la Vettel cu Leclerc. De Schumacher cu Irvine si Barrichello nu mai zic nimic. Si totuși pe cei 3 lumea îi consideră mari campioni , ceea ce si sunt până la urmă. Insa asta nu înseamna ca nu au fost ajutați de coechipieri . Cat de capabil a fost Hamilton sezonul ala s-a văzut în China . Eu nu am spus niciodată că Hamilton nu e un pilot foarte bun . Dar în 2007 , nu avea cum să fie la nivelul lui Alonso. Chiar si Senna a vrut să fie nr. 1 ( Din cauza asta de Angelis a plecat de la Lotus ) si a si fost toată cariera cu excepția perioadei Prost. Nu poți să susții ca era ceva atât de anormal ca Alonso să fie nr. 1 , în condițiile în care Hamilton era debutant . Si raspunde-mi la întrebarea cu Spygate : crezi ca Alonso a făcut atata tărăboi doar pentru că nu a fost nr . 1 ? Sa fim serioși ...
-
lol, miercuri, 26.06.2019 21:14
Ba tocmai ca Alonso nu ar fi acceptat sa fie pilotul nr 2 deci nu poate fi vorba sa fie comparat cu Bottas. Dar nici nu s-a pus problema asa. Alonso NU voia tratament egal, voia sa fie el favorizat. Pentru ca background. I timp ce Hamilton il batea in calificari si curse. Repet, neFavorizat nu inseamna deFavorizat. Capisci? Bai, capisci? Cat de capabil a fost Hamilton sezonul ala nu se vede intr-o cursa. Vezi totul, timpi, qual, clasament, etc. Legat de Spygate explicatia e simpla: Alonso a evitat o lupta cu Ham si in 2008 (ar fi fost si mai greu), a cautat sa explice de ce e mai slab pe pista si sa isi mentina cota sus. Deci te dai lovit si pleci. Pleci ca te-a lovit si esti mai slab pentru ca te-a lovit, doi iepuri dintr-un foc.
-
AyrtonSenna1991, miercuri, 26.06.2019 21:44
Păcat că nivelul tau de inteligenta te împiedică să gândești normal. Când însuși Ron Dennis a recunoscut că l-a favorizat pe Hamilton în dauna lui Alonso , tu o dai înainte cu rezultatele în curse si calificări. RETINE : dacă nu i se dădea penalizarea aia pentru faptul că l-a blocat pe Hamilton la boxe , Alonso avea 3 titluri mondiale acum. Cum naiba un pilot cu 2 titluri mondiale câștigate în anii anteriori să accepte să fie pilot secund ? Ca așa ai fi vrut tu , Ron Dennis si Hamilton ? Si mai retine ceva : Hamilton dacă nu venea la Mercedes avea un titlu mondial și acum . El a fost primul dintre piloții mari care au părăsit corabia ( McLaren în cazul lui ) . Marea majoritate a fanilor lui Hamilton cred că în 2016 acesta a pierdut titlul, din cauza faptului că Mercedes i-a " crăpat " intenționat motorul in Malaezia. Si asta de la un simplu abandon. Așa s-a victimizat întotdeauna , de zici ca face miracole la fiecare cursa . Așa a făcut și în 2007 si așa va face atât timp cât e în F1 , mai ales că îl are pe Toto care îi ține hangul. E ca Serena Williams la atitudine , nu e nici o diferență între ei doi .Toți piloți au nevoie de o perioadă de rodare de câțiva ani în F1 , oricât de mari ar fi aceștia . Dacă e să o luăm așa după cum crezi tu si un pilot de karting îl spulbera pe spaniol , pentru simplu fapt că era mai talentat decât el. Mai lol , F1 nu se rezumă doar la talent. Hamilton fără ajutor , era mâncat de Alonso în anul ala fatidic .
-
VitelulCabrat, miercuri, 26.06.2019 21:58
Mda, si daca era luna plina in fiecare marti, tot 3 titluri avea, dar a ramas la doua si cam asta conteaza. La sfarsitul anului asta mai fraier decat Alonso probabil va avea 6 bucati, iar istoria isi va aduce aminte mai de graba de el decat de Alonso.
-
mobius, miercuri, 26.06.2019 21:59
Episodul din Ungaria, clar manarit impreuna cu echipa, i-a adus lui Hamilton, atat punctele necesare pentru a fi la egalitate cu Alonso cat si acel polposition care l-a plasat in mod fals inaintea lui Alonso. Inacceptabil este ca McLaren a sacrificat titlul la piloti, pentru ca favoritul, Hamilton sa fie macar la egalitate cu Alonso. Ce a facut Hamilton dupa aceea la McLaren, a dat cu monopostul de mantinela pana cand, Lauda (Dumnezeu sa-l ierte) l-a adus la Mercedes si i-a oferit o masina, care trebuie tinuta doar pe trasa, in rest face totul singura. Lumea F1 trebuie sa-l urasca tare pe Schumacher.
-
lol, miercuri, 26.06.2019 22:33
Voi nu v-ati pictisit sa o tot scuzati pe Alonsita pentru 2007 si tot ce a urmat dupa? Ce a fost in Ungaria? Un tantar facut armasar in mintea voastra. https://en.wikipedia.org/wiki/2007_Hungarian_Grand_Prix Hamilton vede ca e (mai) rapid si McLaren vede acelasi lucru. Alonso a venit ca nr 1 (favorizat cum vrea el) dar realitatea de pe pista spunea altceva. Hamilton nu se supune, vrea sa il bata pe Alonso. Apar incidente absolut normale pe pista. Ala il blocheaza pe alalalt iar alalalt se razbuna si face si el ceva. Daca Alonso era bun nu ar fi avut vreo problema sa se impuna de-a lungul unui intreg campionat. Faptul ca va legati de nimic pentru a dovedi totul arata disperarea voastra. Controversy hit the qualifying sessions when Alonso held Hamilton up in the pit lane, denying Hamilton a chance to record a final lap time. Stewards later dropped Alonso five places down the starting grid of the race, putting him in sixth while Hamilton started in pole position. Uite ma, si-a facut-o singur. Apoi chiar daca facea pole, de unde drac scoateti voi ca ar fi castigat cursa si campionatul? Saracilor! Alonso a fugit de greu. Mi-ar fi rusine sa apar asemenea sportiv sau sa mai sustin ca el e galactic dar drec stie de ce nu-i iese.
-
lol, miercuri, 26.06.2019 22:51
Bai Senna, asta e dovada ta ca Ham a fost favorizat? Ca "a recunoscut Ron"? Ai venit cam tarziu. Cand Ron l-a criticat pe Alonso, Alonso deja ciripise. Ofticat ca il umileste debutantul pe pista. Timpi! Ba, intelegi? TIMPI pe tur. Alonso trebuia dat afara imediat si nici macar atunci nu ai fi putut sa spui ca ar fi castigat titlul dar a fost sabotat. Cu toate acestea nu i-au facut nimic. Sau dovedeste tu ceva concret, nu ca "a spus Ron". Chiar asa, arata ce a spus Ron. Te provoc! Dar mai bine stai drac in banca ta ca esti ridicol. Fraierii pierd, se numeste selectie naturala.
-
AyrtonSenna1991, miercuri, 26.06.2019 22:53
Nu am susținut că e galactic. Vezi ca le încurci . Si daca pui linkuri de pe wikipedia , deja mi-e greata . Am văzut calificările respective și Ron Dennis era aproape turbat la boxe. Ca tot ai văzut pe net , la presiunea cui a fost dictată acea penalizare de către comisarii de traseu ? Dar cine să recunoască adevărul...
-
AyrtonSenna1991, miercuri, 26.06.2019 22:58
Ooo , am auzit de Darwin si selecția naturală ... Eu un pas înainte pentru tine. Doar ca selecția asta naturală se aplică mai ales în cazul animalelor. Bine , dacă tu compari oamenii cu animalele... Dar nu te învinovățesc , pentru că tu si necuvântătoarele aveți multe în comun , nu enumăr aceste asemănări pentru că le știi prea bine...
-
lol, miercuri, 26.06.2019 23:10
Stai mic, e mai bine pentru tine. Nu te indinde ca nu te "favorizeaza". Alonso was asked why he waited for some 10 seconds before leaving the pits after being given the signal to leave. His response was that he was enquiring as to whether the correct set of tyres had been fitted to his car. When asked why this conversation did not take place during the 20 second period when his car sat stationary all work on it having been completed, it was stated that it was not possible to communicate by radio because of the countdown being given to him. The explanation given by Alonso as to why at the expiration of the 20 second period he remained in his pit stop position for a further 10 seconds is not accepted. The Stewards find that he unnecessarily impeded another driver, Hamilton, and as a result he will be penalised by a loss of 5 grid positions. https://www.autosport.com/f1/news/61373/the-full-decision-by-the-race-stewards Cand era Ron turbat si de ce? Presupui tu ceva? Pe Wolf il vezi cum face cand angajatii nu il asculta si se ciocnesc pe pista? Asta e argumentul tau? Ca era nervos Ron? Pe asta se bazeaza "teza" ta cu defavorizarea si cu Alonso campeon neincoronat in 2007, pe Hungarian Grand Prix incident? Unde e defavorizarea? Expertii au analizat audio si video si l-au gasit pe Alonso cu fapte NEREGULAMENTARE si a fost taxat conform regulamentului ca orice participant? Unde era Ron in timpul asta? Ce facea? Era nervos? De asta nu a luat Alonso campeonatul? LOL
-
AyrtonSenna1991, miercuri, 26.06.2019 23:37
" Au analizat video " . Ce sa analizeze mă video ? Zgomotul motoarelor ? Ce s-a întâmplat a fost o chestiune interna a echipei McLaren. McLaren trebuia să rezolve problema , nu erau 2 piloți de la 2 echipe diferite să se sesizeze FIA , care vedem cu toții ce decizii i-a în ultima vreme . Hamilton a fost primul care a încălcat înțelegerea , iar Alonso a răspuns cu aceeași monedă. Ron turba ca nu a fost Hamilton în pole , si de aici si decizia stewarzilor , care au analizat " audio si video " acest incident . Dacă Ron Dennis nu făcea scandal nu se lua nici o decizie stai liniștit , si nu mai fa spume încercând să explici logic , niște lucruri care numai logice nu sunt . Nu am ajuns la stadiul în care să îmi spună cineva cum sa stau. Asta denotă cat de frustrat ești sincer.
-
The Dot, miercuri, 26.06.2019 23:43
Bu-ha-ha, iar au aparut astia cu Alonso....Senna si Mobius, acesti "heitari" cum se zice pe limbajul semidoct al internetului. Voi doi sunteti ca aia de se bucura cand pierde Steaua in competitile internationale, desi echipele cu care tin ei se uita la tv. Amara existenta trebuie sa aveti cand il vedeti pe Hamilton acolo aproape de Schumacher. Numai conspiratii aveti in cap atunci ca si acum...Atunci facea Ron Dennis cartile in F1, acum Totto ....sunteti patetici. Dublu campion mondial sta inca 10 secunde la boxe ca sa-l blocheze pe alalalt sa nu mai prinda un tur in calificari si voi bateti campii despre urmarile incidentului...patetici
-
The Dot, miercuri, 26.06.2019 23:46
PS Urmeaza episodul "Glock", unde Ron Dennis l-a hipnotizat...de fapt ce zic eu hipnotizat, avea deja aranjamentul cu Toyota :))
-
LH44, joi, 27.06.2019 00:20
Vad ca parerile subiective sunt la ordinea zilei. Nu stiu daca cei de la McLaren l-au avantajat pe Hamilton in 2007 dar ura fanilor Alonso la adresa lui Hamilton este nejustificata. Daca a existat favoritism cu siguranta de vina a fost Ron Dennis.Nu cred ca Hamilton a dat ordin sa fie sabotat Alonso. Legat de episodul Ungaria: Sa presupunem ca aveti 2 copii care sunt rivali intr-un concurs.Unul dintre ei castiga trisand iar celalalt iese pe 2. Vi se pare corect? Nu cumva nedenuntand delictul, dezavantajezi celalalt copil si incurajezi trisatul.In Ungaria Alonso s-a sabotat singur in momentul in care a decis sa-l blocheze pe Hamilton.Cei de la McLaren au procedat corect.Nu pot spune acelasi lucru despre Mercedes in Monaco 2014.Atunci nemtii l-au incurajat pe rosberg sa triseze in continuare. Senna1991 nu zic ca Mercedes i-a "crapat" motorul intentionat lui Hamilton in Malaysia dar ce uiti tu si alti hateri Hamilton este ca pe langa acel motor cedat, Lewis a mai avut in 2016 alte probleme:3 plecari din coada grilei din motive tehnice, a fost ciocnit de Bottas in Bahrain si de Nasr in China fara ca britanicul sa aiba vreo vina si au mai fost multe probleme cu ambreajul.Hateri Hamilton au inteles ca rosberg a fost mai bun ca Hamilton.Realitatea-i ca neamtul a fost mai slab dar mult mai norocos. Hamilton daca nu era la nivel relativ ridicat la debut, nu avea cum sa termine la egalitate cu Alonso chiar daca era favorizat.Un pilot poate sa performeze la debut si acest lucru a fost demonstrat. Felipe Nasr si kevin magnussen au obtinut cele mai bune rezultate in prima cursa de f1 iar Verstappen a castigat in prima cursa cu Red Bull.Deci faza cu perioada de acomodare nu se aplica pentru toti. Alonso nu putea sa accepte sa fie nr.2 in echipa asa cum nici Hamilton nu avea cum.Nici un pilot care se respecta nu are cum sa accepte sa fie nr.2 in echipa.Sezonul 2007 a fost acum mult timp si poate unii ar trebui sa treaca peste. Eu consider ca Schumacher, Alonso si Hamilton sunt cei mai mari piloti din ultimele 2 decenii si am tinut cu fiecare la timpul lor.Din pacate unii cred ca daca esti fanul unui pilot, trebuie sa dai in altul.
-
Hamilton81, joi, 27.06.2019 12:36
PENTRU ADMIN : Chiar nu observi insultele si atacul la persoana de pe acest site in comentarille lui Costel,urmat de Fan F1,Ayrton Senna 1991 si lol.
-
Aditza, joi, 27.06.2019 14:28
Aici nu exista ADMIN sa se ocupe de ordine. Exact pe placul vitejilor de dupa tastatura.
-
Costel, joi, 27.06.2019 14:45
Haterii lui Alonso sunt acum mari fani fetal. In suferinta. Eu sunt fan Hamilton dar recunosc ca Lewis a fost favorizat la echipa in 2007. Plus ca a avut multe de invatat de la Alonso. Ceea ce e foarte bine. Alonso e spaniol, mai trufas de felul lui, cel mai complet pilot de la Schumacher incoace. Ideea e ca oricare din astia doi sunt cu cel putin cu o clasa peste plangacioasa de fetel. Asta se vede de cand e la Ferrari. Gafe de super clasa, busituri antologice cu coechipierul Kimisor care era un valet asumat care cand a mai dat din casa a fost dat afara. Si atunci, stimabilii hateri si haterite isi mai aduc aminte de dusmanul Alonso :).... Sfortza fetal!!
-
SPQR, joi, 27.06.2019 14:51
Hmmm... 2007!!! Pe acest site si in toata lumea s-a verificat, s-a cercetat, s-a dezbatut, s-a analizat informaţia potrivit cărora Nigel Stepney, mecanicul şef al Scuderiei Ferrari, a furnizat celor de la McLaren un dosar de 780 de pagini despre designul monopostului. Intrebare : TE AJUTA UN DOSAR ATAT DE COMPLEX IN DEZVOLTAREA MASINII?!!? Verdictul FIA a confirmat pana la urma ca McLaren Mercedes se afla in posesie ilegala de informatii tehnice ale concurentului Ferrari. Rezultat: ehipa britanica a fost amendata cu 100 de milioane de dolari si i-au fost retrase toate punctele din clasamentul constructorilor. "Cel mai important lucru este ca vom concura in acest week-end, in orice week-end, in orice sezon. Pilotii nostri pot concura pentru titlul mondial. Totusi nu pot accepta ca meritam sa fim pedepsiti in acest fel. Si audierea de azi a demonstrat ca nu am folosit niciun fel de informatie pentru a obtine vreun avantaj" - comunicat Ron Dennis, McLaren Mercedes . Ce sa mai spunem, ce sa mai credem, ce sa mai sustinem?!!? Adevarul este la mijloc sau nu?
-
AyrtonSenna1991, joi, 27.06.2019 15:11
@Costel Ai tot respectul meu. În rest , dacă postezi un comentariu pe Automarket si nu e pro Hamilton , e de rău . Singurul atac la persoana pe care l-am făcut , l-am făcut asupra lui lol care m-a insultat si el pe mine. În rest văd că deja se ajunge la fanatism , dacă susții ceva bun despre Alonso deja devii hater si instigator la conflicte pe site , după părerea unora. După părerea mea e cam prea multă corectitudine politică pe aici. E doar o parere , nu atac la persoana...
-
campion mare, caracter mic, joi, 27.06.2019 16:18
A fost socant sa il aud pe Hamilton cand cerea ca Vettel sa fie penalizat pentru un incident de cursa(el fiind iertat in trecutintr-un caz similar), dar m-am gandit ca poate o fi fost o scapare. Insa cu afirmatia despre Bernie, Hamilton dovedeste ca este are un caracter meschin, aminteste de marii oameni din PSDul romanesc! Cand Dragnea era la putere, il laudau cu totii de ziceai ca a inviat Stefan cel Mare, cand a intrat la bulau el este de vina pentru toate relele!! Asa si Hamilton: cand Bernie era sef, nu mai stia cum sa-l perie si sa-i ridice in slavi geniul (cautati interviuri mai vechi), cand a vazut ca l-au pensionat, toate relele sunt din vina lui Bernie! el si echipa lui sunt Fecioare Maria, isi fac doar datoria! Nimeni nu spune ca Bernie nu a avut vina, dar sa nu uitam ca pilotii si echipele au initiat aceste schimbari, echipele ca nu faceau fata financiar iar pilotii ca nu castigau sufficient sau ca nu era "safe" sa conduci un monopost ca cele din anii 80.
-
Hamilton81, joi, 27.06.2019 18:25
Mda , ce sa mai zic AyrtonSenna1991 daca @Costel Ai tot respectul meu. Hai sa improscam toti cu noroi, ca nu de alta dar trebuie sa urmam turma ; cu marele Costel sef de turma , ca doar e campionul de pe acest site la improscat cu noroi.
-
THE SPINNING GERMAN, vineri, 28.06.2019 08:39
fetita da tarcoale cotetului unde i-a fost cald 4 ani...as rade bine sa-l vad cu Max in aceeasi echipa....
-
lol, vineri, 28.06.2019 09:39
"Ron turba ca nu a fost Hamilton în pole , si de aici si decizia stewarzilor , care au analizat " audio si video " acest incident" Astea sunt doar convingerile tale. Ron a contestat decizia asta pentru ca le trimitea un pilot 5 locuri mai in spate. Dar Alonso a incalcat regulamentul. Nu l-a fentat nimeni, si-a facut-o singur. Apoi de unde stii tu ce ar fi facut Hamilton daca avea sansa la un ultim tur rapid. Si Schumacher l-a incurcat pe Alonso la Monaco si a platit pentru asta. Daca citeai articolul ai fi stiut despre ce video e vorba. Alonso nu a plecat cand i s-a dat plecarea de catre echipa de mecanici. Tu vorbesti despre Hungarian Grand Prix 2007 sustinand ca acolo i-a fost furat titlul lui Alonso de catre McLaren. In realitate a fost un incident banal in care Ron sau McLaren nu au vreo vina si care se solutioneaza cum a fost solutionat. Deci nu mai arunca cu "stiri false" pentru ca nu tine. Bai desteptaciunea ta, ce drac lucrezi tu de te crezi asa destept? Stai mic, nu e cazul sa vorbesti de inteligenta. Las-o asa, rezuma-te la argumentelea alea ale tale asa prapadite cum sunt, nu te intinde mai mult.
-
AyrtonSenna1991, vineri, 28.06.2019 12:10
Gata , deja îmi ajunge. După ce că mă insulti după cum te taie capul , acum te mai .... grija si de alte lucruri. E strict problema mea ce fac . Deci eu intru pe site , îmi expun o părere si părerea asta a mea te " irita " atât de tare , încât începi să faci ca toți retarzii pe aici , ca nu sunt de acord cu tine. Nu mă interesează cine naiba ești , nu mă interesează absolut deloc ce profesie sau meserie ai. Dar ai depășit limita cu mult . Eu atât îți mai spun : să de-a bunul Dumnezeu să revină Alonso înapoi la o echipă de top , ca așa se zvonește în presa italiană si cea spaniola si o sa vedem noi după aia , de ce e in stare spaniolul. Până atunci , asta dacă se va întâmpla totuși , nu mai rage ca un bou si fa abstractie de faptul că exist . Vreau sa comentez si eu liniștit , fără să fiu nevoit să răspund de fiecare dată dejecțiilor tale . Mai slabeste-ma , te rog frumos !
-
AyrtonSenna1991, vineri, 28.06.2019 12:15
@Hamilton81 Am făcut remarca aia , pentru simplu fapt că deși este fan Hamilton , asta nu îl împiedică să aibă o altă părere. Sunt de 2 ani pe site-ul asta , nu urmez pe nimeni , cine vrea sa facă lucrul ăsta să o facă , nu e problema mea.
-
lol, vineri, 28.06.2019 15:41
Pai ce faci bre? Gata? Inchidem taraba ca vine potera in control? Subiectul asta va mai reveni in discutie pentru ca te vei preface iarasi ca nu ai inteles ce prostie a facut Alonso (nu altcineva) acolo. Sa revina Alonso, vreau asta mai mult decat tine ... Pentru ca din tribuna pretinzi orice. Cand apari pe teren sa te vad.
-
., vineri, 28.06.2019 15:46
Presa speculeaza venirea lui Conway la o echipa de top de F1.
Citeste si
-
F1 TOP | joi, 14 noiembrieFormula 1: Monaco va rămâne în calendar până în 2031Formula 1 a anunțat un acord nou cu Monaco pentru a găzdui Marele Premiu de la Monaco până în 2031. Începând din 2026, etapa din principat va avea loc în primul weekend din iunie. Citeste tot
-
F1 TOP | miercuri, 13 noiembrieF1: Eveniment special de lansare pentru toate echipele în 2025Formula 1 va organiza, pentru prima dată în istorie, un eveniment special de lansare pentru toate echipele. Evenimentul va marca 75 de ani de la înființarea campionatului mondial de Formula 1. Citeste tot
-
F1 TOP | marţi, 12 noiembrieF1: Alpine va trece la motoare Mercedes din 2026Echipa de Formula 1 Alpine a anunțat oficial că va trece la motoare Mercedes începând din sezonul 2026. Anunțul vine la o lună după ce Renault, actualul furnizor de motoare al echipei franceze, și-a anunțat retragerea din Formula 1 la finalul lui 2025. Citeste tot
-
F1 TOP | miercuri, 6 noiembrieF1: Gabriel Bortoleto, pilot Kick Sauber în 2025. Bottas și Zhou părăsesc echipa la finalul lui 2024Gabriel Bortoleto va fi noul pilot al echipei Kick Sauber în Formula 1, începând din sezonul 2025. Debutantul brazilian îl va avea coechipier pe Nico Hulkenberg. Totodată, actualii piloți Sauber, Valtteri Bottas și Zhou Guanyu, vor părăsi echipa la finalul sezonului actual. Citeste tot
-
F1 TOP | luni, 4 noiembrieFormula 1: Max Verstappen, victorie spectaculoasă în Brazilia. Alpine, pe podiumMax Verstappen a câștigat Marele Premiu de la Sao Paulo într-un mod spectaculos. Triplul campion mondial este acum la un pas de cel de-al patrulea său titlu mondial, după ce rivalul său principal, Lando Norris a încheiat pe locul 6. Surpriza cursei a fost un dublu podium pentru piloții Alpine. Citeste tot
plictisitoare ii doar clementa si ingaduinta manifestata de FIA doar la adresa celor de la mercedes in general si hamilton in special cand acesta o afirmat la iesirea dintr-o banala sicana si la o viteza care frizeaza ridicolul pentru un monopost de F1 "so dangerously" iar comisia FIA s-o conformat numaidecat in modificarea clasamentului unei curse care putea reprezenta un restart pentru atractivitatea acestui sezon la fel de iertatoare FIA cu hamilton si pe paul riccard in FP2 atunci cand i-o pus in pericol integritatea corporala lui verstappen in T4 aspect care o fost tratat din nou cu prea multa discretie de comisarii de cursa dar si de media de specialitate dublu standard ii cel care o discreditat aceasta competitie intr-o masura aprope ireversibila iar pentru mine dilema ii reprezentata doar pana unde poate sa mearga FIA cu indulgenta la adresa celor de la mercedes o sa ajungem oare in situatia in care stabilirea calendarului pentru GP-urile din sezonul 2020 sa se faca tinand cont doar de perioadele de ovulatie ale femelei de abanos fiindca atunci cand pretinzi si totodata te mandresti ca oi fost discipolul lui Niki Lauda si afirmi "so dangerously" in pseudoincidentul canadian nu faci altceva decat sa-mi confirmi catalogarea si totodata sa-i intinezi memoria celui pentru care "so dangerously" are cu certitudine o cu totul alta semnificatie lewis , tu ii doar un fariseu in actuala F1 !