Hamilton câștigă în nocturna de la Jeddah. Verstappen a încheiat cursa pe locul 2
Lewis Hamilton s-a impus pe circuitul din Arabia Saudită după o cursă care, pe final, a ținut toți fanii Formulei 1 cu sufletul la gură. Max Verstappen a încheiat pe doi, astfel că cei doi piloți sunt la egalitate de puncte. Totul se decide weekend-ul viitor în Abu Dhabi.
Pentru prima dată, Arabia Saudită a găzduit o etapă de Formula 1. O primă cursă, în nocturna de la Jeddah, care nu va fi uitată prea curând. Mai ales de către Lewis Hamilton și Max Verstappen, cei doi piloți care se luptă pentru titlul mondial la piloți.
După ce a lovit parapetul în sesiunea de calificări, Max Verstappen a pornit în cursă de pe locul 3. Lewis Hamilton a plecat din pole-position, spatele fiindu-i asigurat de Valtteri Bottas.
Hamilton a avut un start bun, iar Bottas și-a făcut bine treaba și l-a blocat pe Verstappen. Perez era cât pe ce să se oprească fix în monopostul coechipierului său, dar a blocat roțile și a evitat un dezastru. Charles Leclerc a păstrat locul 4, însă Pierre Gasly a "căzut" două poziții, până pe 8.
De situația francezului de la AlphaTauri au profitat Lando Norris și Esteban Ocon care au promovat pe 6, respectiv 7.
PRIMUL STEAG ROȘU
În turul 10, cursa avea să ajungă la final pentru Mick Schumacher. Germanul a lovit parapetul în virajul 23, iar Safety Car-ul a intrat pe circuit. Hamilton a intrat imediat la boxe și a schimbat pe pneuri hard. La fel a făcut și Valtteri Bottas.
Sergio Perez a trecut și el pe pneuri medii, iar Red Bull Racing a decis să îl păstreze pe Verstappen pe circuit pentru a câștiga poziții la restart. În turul 13, cursa a fost suspendată prin steag roșu, astfel că Verstappen a "primit" o intrare la boxe gratuită.
După aproximativ 18 minute de pauză, cursa a fost reluată în turul 15. Hamilton l-a forțat pe Verstappen să iasă larg, dar olandezul a tăiat virajul doi și a revenit pe circuit în fruntea plutonului, după un contact ușor cu monopostul lui Hamilton. Acesta a ajuns pe trei, în spatele lui Ocon. Bottas a ajuns și el pe 5, în spatele lui Ricciardo.
AL DOILEA STEAG ROȘU
Un nou incident, care i-a scos din cursă pe Nikita Mazepin, George Russell și Sergio Perez, a forțat un al doilea steag roșu. La restart, Ocon a pornit de pe prima poziție, Hamilton de pe doi, iar Verstappen de pe locul 3.
Hamilton a încercat o depășire la Ocon, dar francezul nu s-a lăsat prea ușor, rezultând un contact între cele două monoposturi. Verstappen nu a stat prea mult pe gânduri și a trecut pe prima poziție în virajul 1, Ocon a ieșit larg și a păstrat a doua poziție. Nu a durat mult, însă, și francezul a fost depășit de Hamilton.
În turul 24 a fost anunțat un Safety Car Virtual, după un contact între Yuki Tsunoda și Sebastian Vettel. Japonezul a fost penalizat cu 5 secunde în urma acestui incident. Imediat după, Raikkonen a încercat și el să treacă de Vettel, un contact între cei doi anunțând un nou Safety Car Virtual (VSC).
VSC-ul a fost ridicat în turul 33. Verstappen conducea cursa, dar Hamilton a ajuns rapid la mai puțin de o secundă în spatele monopostului Red Bull Racing, astfel că putea să folosească DRS-ul. Un nou Safety Car Virtual a fost anunțat în turul 36, dar de această dată totul a durat foarte puțin.
MOMENTUL DE "FOC" AL CURSEI
Un tur mai târziu, Hamilton a încercat o depășire cu DRS, pe linia de start/sosire, dar Verstappen a frânat târziu și a tăiat virajul. Imediat i-a fost transmis să cedeze poziția, iar ceea ce a urmat a împărțit fanii în două tabere.
Verstappen a încetinit pentru a-l lăsa pe Hamilton să treacă, dar britanicul a intrat în monopostul Red Bull Racing și și-a deteriorat aripa față, acuzându-l pe Verstappen că a frânat mult prea tare, fiind luat prin surprindere.
Spiritele se încingeau tot mai tare, mai ales în garajul Mercedes-AMG Petronas F1. În turul 42, Hamilton a încercat o nouă depășire la Verstappen, dar acesta din urmă nu i-a prea lăsat spațiu de manevră, obligându-l pe britanic să iasă larg în virajul 2.
Pentru această manevră, Verstappen a primit o penalizare de 5 secunde, iar două tururi mai târziu Hamilton a preluat conducerea cursei.
Campionul mondial en-titre a trecut primul linia de sosire, cu un Max Verstappen dezamăgit pe locul 2. Olandezul a fost desemnat, totuși, Pilotul Zilei. Pe trei a încheiat Valtteri Bottas, după ce a trecut de Esteban Ocon chiar înaintea liniei de start/sosire în ultimul tur.
Daniel Ricciardo a terminat pe 5, în fața lui Pierre Gasly, Charles Leclerc, Carlos Sainz și Antonio Giovinazzi. Lando Norris a luat ultimul punct pus în joc, terminând cursa pe locul 10.
Așadar, Max Verstappen și Lewis Hamilton sunt acum la egalitate de puncte, astfel că titlul mondial se joacă în ultima etapă din campionat. Cursa din Abu Dhabi se va desfășura în weekend-ul 10-12 decembrie.
Formula 1 a devenit o mascarada. Au oprit cursa la simpla iesire in decor a lui Schumacher Junior in schimb mai tarziu cand pista era plina de resturi de la accidentul lui Vettel au bagat doar Virtual Safety Car. Mi-a placut comentariul lui Alonso legat de acest subiect. Iar circuitul din Arabia Saudita.... o mizerie ingusta fara spatii de depasit.