Hamilton, cel mai rapid în antrenamentele din China. Pilotul Mercedes, urmat în clasament de Raikkonen și Bottas
Lewis Hamilton a stabilit cel mai bun timp în primele două sesiuni de antrenamente libere de la Shanghai și a fost urmat în clasament de Kimi Raikkonen și Valtteri Bottas.
La numai 5 zile după Marele Premiu al statului Bahrain, piloții au revenit pe circuit la Shanghai cu ocazia primelor sesiuni de antrenamente libere.
În prima sesiune, Lewis Hamilton a stabilit cel mai bun timp după ce a fost cronometrat cu 1:33.482, iar pilotul echipei Mercedes a fost urmat de Kimi Raikkonen (Ferrari) și coechipierul său Valtteri Bottas. Este însă de remarcat că Hamilton a stabilit cel mai bun timp fără să folosească pneurile ultrasoft, cele mai rapide disponibile în China.
Red Bull și-a trecut în cont locurile 4 și 5 prin Daniel Ricciardo și Max Verstappen, în timp ce Sebastian Vettel (Ferrari) a încheiat pe poziția a șasea. Mai mulți piloți au ieșit în decor pe parcursul sesiunii, inclusiv Verstappen, Hamiltn și Stoffel Vandoorne (McLaren).
A doua sesiune s-a desfășurat după un scenariu foarte asemănător, iar Hamilton a fost din nou cel mai rapid în fața lui Raikkonen și Bottas. De data aceasta, britanicul a folosit și cauciucurile ultrasoft, iar diferența față de Raikkonen a fost nesemnificativă: doar 0.007 secunde, element care sugerează că Mercedes și Ferrari vor fi foarte apropiate și în acest weekend.
Vettel a progresat până pe poziția a patra, în timp ce Red Bull s-a mulțumit cu locurile 5 și 9 obținute de Verstappen și Ricciardo. Sesiunea a fost afectată pe final de o ploaie ușoară, însă cei mai mulți piloți terminaseră deja programul pentru aceasta sesiune, astfel că efectul negativ a fost minim.
Calificările pentru Marele Premiu al Chinei vor avea loc sâmbătă cu începere de la ora 09:00.
Atentie la Alonso, e fix in mijlocul plutonului.