Honda AC-X şi Small Sports EV - două concepte pregătite pentru Tokyo

Publicat joi, 10.11.2011 11:27 de Bogdan Mirică

Honda va dezvălui în cadrul Salonului Auto de la Tokyo două concepte, botezate Small Sports EV şi AC-X. Dacă primul anticipează un viitor model sportiv, al doilea impresionează prin autonomia de 100 de kilometri.

Salonul Auto de la Tokyo atrage şi în acest an un interes deosebit din partea constructorilor locali. Printre ei şi Honda, care promite, pe lângă faceliftul lui Insight, şi alte două concepte revoluţionare.

Honda Small Sports EV Concept

Primul dintre ele a fost botezat Small Sports EV Concept şi se vrea a fi promotorul unui viitor model de serie încadrat în segmentul sportiv. Potrivit comunicatului oficial emis de japonezi, Small Sports EV anticipează liniile de design ale unui viitor model electric sportiv,

"capabil să amplifice plăcerea de a conduce şi să obţină în acelaşi timp o eficienţă de excepţie."

Mai multe voci susţin că Honda se gândeşte la o resuscitare a vechiului model Beat, o sportivă cu motor central de 660 cmc, vândută în Japonia la începutul anilor '90.

Honda AC-X Concept

Cel de-al doilea concept propus de Honda la Tokyo se numeşte AC-X şi este un model cu patru uşi şi cinci locuri, mult mai apropiat de ideea de automobil de serie. AC-X, abrevierea de la Advanced Cruiser-X, este reprezentantul unei noi generaţii de modele hibride alimentate la priză, "capabil să ofere o rulare confortabilă şi plăcută în orice situaţie, fie că este vorba de un traseu mai lung sau de unul urban. Cu posibilitatea de a alege între un mod "Drive", pentru cei cu spirit sportiv, şi un mod "Automatic", pentru cei mai relaxaţi, AC-X se vrea a fi un model care oferă bucuria mobilităţii", se arată într-un comunicat al constructorului japonez.

Conceptul AC-X este pus în mişcare de un motor pe benzină de 1.6 litri, care lucrează alături de o unitate electrică, dispusă să ofere 120 de kW. Ambele motoare ajung să distribuie în total 127 cai putere. Chiar şi aşa, cei de la Honda sunt extrem de optimişti atunci când vine vorba despre eficienţă, susţinând că un plin poate asigura o autonomie de 1000 de kilometri. În această situaţie, consumul estimat ar fi de numai 0.9 litri/100 de km.

  • Etienne, joi, 10.11.2011 21:15
    Concepte Honda

    Aceste doua concepte ne arata ca mai exista speranta la Honda. Judecand dupa aspectul ultimelor modele (Civic, Pilot, Crosstour, CR V) am avut impresia ca japonezii si-au concediat toti designerii. EV si AC-X arata foarte bine, sper sa le vedem in serie, chiar si fara tehnica futurista a conceptelor.

  • Cyrus, joi, 10.11.2011 23:19
    0.9 litri/100 de km

    "un plin poate asigura o autonomie de 1000 de kilometri. În această situaţie, consumul estimat ar fi de numai 0.9 litri/100 de km." De aici rezulta ca ar avea un rezervor de doar 9 - 10 litri ??? Cam suspecte cifrele ...