Honda exclude retragerea din Formula 1: "Suntem dedicaţi 100% competiţiei şi celor de la McLaren"
Honda susţine că se dedică total Formulei 1 şi parteneriatului cu McLaren, în ciuda speculaţiilor că echipa britanică a iniţiat negocieri cu Mercedes pentru furnizarea motoarelor.
Presa internaţională a relatat joi că McLaren analizează posibilitatea de a renunţa la motoarele Honda chiar în timpul sezonului 2017.
În acest sens, echipa britanică a iniţiat o serie de negocieri cu Mercedes, principala ipoteză fiind că ar putea folosi motoarele pe care germanii ar fi trebuit să le ofere echipei Manor, cea care s-a retras din competiţie din motive financiare. În lumina acestor informaţii, oficialii Honda au luat atitudine şi anunţă că se dedică complet Formulei 1 şi echipei McLaren, în ciuda numeroaselor probleme de fiabilitate şi de performanţă din testele de la Barcelona.
"Sigur că situaţia în care ne găsim nu este cea la care speram când am revenit în Formula 1, dar încă suntem dedicaţi 100% viitorului nostru în sport şi relaţiei noastre cu McLaren. Credem în acest parteneriat, la fel ca şi McLaren, iar pentru a merge înainte este important să lucrăm ca echipă şi să trecem împreună peste această situaţie", spune Yusuke Hasegawa, şeful proiectului de F1 al Honda.
De altfel, Honda este încrezătoare că va înregistra progrese încă de la prima cursă a sezonului de la Melbourne şi anunţă îmbunatăţiri şi la puterea motorului.
"Încă de la Barcelona am fost capabili să introducem câteva contra-masuri şi le-am demonstrat eficienţa pe parcursul celei de-a două sesiuni de teste. În termeni de performanţă, există loc pentru îmbunatăţiri cu setările înainte de Melbourne. În acelaşi timp, vom continua să muncim pentru a genera mai multă putere din partea unităţii de propulsie", a adăugat el.
Via ESPNF1
-
Vali, vineri, 17.03.2017 19:29
Am impresia ca cei de la Honda fac un pas inainte si doi inapoi. Am mai spus pe aici ca nu inteleg ce au facut in anul ala dinaintea intrarii in competitie, stii ca inttri intr-o competitie cu un an inainte... pai te apuci tata de dezvoltare ... vezi ce au facut ceiilalti, cum au facut, nu vii dupa un an cu un motor in primul rand total lipsit de fiabilitate. Pai daca nu e fiabil ce sa dezvolti??? Dupa inca doi ani (adica la sf 2016) cand ajungi cu sange si sudoare sa ai un motor fiabil (cat de cat) te sucesti la 180 de grade si o iei in directia opusa (faci un motor complet nou). Un motor nou care de fapt se vrea o copie a motorului Merc. Pai de ce nu l-ati copiat de prima data ca poate acum avea-ti un motor cat de cat. Apoi dupa o copie xerox care functioneaza si da sadisfactie, poti incerca si un design propriu, dar deja ai ceva experienta. Ei au venit exact in stilul japonez kamikaze, cu capul inainte si ce o fi o fi.
-
GOGU, vineri, 17.03.2017 21:06
Varza sunteti mai bine va lasati sau treceti la competitia de triciclete
-
Cris, sâmbătă, 18.03.2017 01:45
Exclusive interview with a McLaren Honda executive....../watch?v=jBPN1zYm-K8
-
motocoasa, duminică, 19.03.2017 08:27
hai sa tundem iarba :))MirceaMclaren deja este la cimp :)))
-
91Schumi06, duminică, 19.03.2017 12:33
Hai sa mai detensionam un pic atmosfera: Cine credeti ca va abandona primul la Melbourne?
-
GTS, duminică, 19.03.2017 13:12
Cei de la Honda au venit cu un program pe 10 ani, din care s-au consumat doar doi. Eu cred ca au mers pe idea, testam cinci ani si vedem dupa aia ce iese. Plus sasiul celor de la McLaren nu este bine inchegat, problema tine de comunicare si de distanta. Sa aduci un motor din Sakura, sa discutii cu inginerii de acolo, sa vezi ce nu merge, sa-l duci inapoi.... pur si simplu dureaza foarte mult. Cei de la Honda au nevoie sa lucrez ceva mai aproape de fabrica McLaren in Woking. Cred ca asta este pasul urmator pentru cei de la Honda. Sper sa fie un pas facut cat mai repede totusi...
-
WickedSick, duminică, 19.03.2017 13:57
@91Schumi06 Clar McLaren e favorita dar poate ne surprinde Stroll la start :)
-
91Schumi06, duminică, 19.03.2017 14:20
@WickedSick: si eu tot la start ma gandesc ca vor fi primele incidente. Cred ca si Sauber, Haas sau Renault pot oferi primul abandon al sezonului.
-
WickedSick, duminică, 19.03.2017 20:26
A avut 3 derapaje in 2 zile din care una sanatoasa. #Maldonado 2.0 loading.
-
91Schumi06, duminică, 19.03.2017 21:53
Am vazut, dar si Verstappen a dat cu ea de gard la o demonstratie.
-
@91Schumi06, luni, 20.03.2017 09:11
Vetel? Acrosaj cu Verstapen sau Kimi ;)
-
ZZZ, luni, 20.03.2017 09:20
@ GDS- Nu cresd ca sasiul este principala problema in cazul celor de la Mclaren ci motorul..Hai sa nu -i mai scuzam pe cei de la Honda inutil
-
Sak, luni, 20.03.2017 09:46
Ambele televiziuni dau si antrenamentele. Bun ase...
-
Vettel_rain, luni, 20.03.2017 13:29
Vettel sau Hamilton castiga la Melbourne.
-
Dani, luni, 20.03.2017 14:50
Raikkonen castiga sau Bottas.
-
Radu, luni, 20.03.2017 14:53
Am o presimtire ca Ferrari va iesi pe locul 1, nu conteaza care pilot.
-
ovidiu15081982, luni, 20.03.2017 15:12
Imi pare rau de Alonso, desi nu sunt fanul lui ar fi meritat 1-2 titluri inainte de retragere. A fost la mustata in 2007,2010 si 2012 cu McLaren si Ferrari dar acum gata ! Cred ca anul asta McLaren va merge mai prost ca in 2016 ...pacat..mare pacat...si pt echipa si pt Alonso....
-
lol, luni, 20.03.2017 15:35
Si anul trecut au presimtit multi ca Ferrari....va lua titluri samd. Campioni in iarna....Daaa....Si au luat un ciuciu.
-
lol, luni, 20.03.2017 16:15
acum e alt regulament tehnic si RBR poate sa produca surpriza
-
ovidiu, luni, 20.03.2017 17:50
il mai bociti mult pe alonso? in perioada 2010 - 2013 hamilton nu a putut emite pretentii cu mclaren in timp ce alonso a avut fara indoiala sansa lui, ferrari nu a fost o masina slaba cel putin in 2010 si 2012, ba chiar a fost mai buna ca rbr in prima parte a sezonului. ce vreau sa spun: sunt si alti piloti buni care nu au sanse la titlu si probabil nici nu vor avea vreodata; daca vreti sa bociti pe cineva, bocitii pe aia, la mormantul pilotului necunoscut
-
ZZZ, luni, 20.03.2017 22:29
Mercedes , Ferrari si RBR... Astea sunt favoritele..In teste primele 2 echipe au fost aproape bulletproof cu 2 exceptii pentru Mercedes in prima sesiune cand a avut probleme electrice si Ferrari a avut o singura problema in penultima zi de teste..RBR posibil sa revina pe parcursul campionatului deoarece in ambele teste a avut probleme cu PU furnizat de Renault
-
Husqvarna, miercuri, 22.03.2017 06:32
Husqvarna a avut probleme cu lantul de taiat iarba....o sa vezi mari belele in cursa mai ZZZ...Mclaren o sa traga pe dreapta de la BENDIX sau CARDAN...la pariu :))
-
Călătoru’, vineri, 06.01.2023 19:40
Da, da, cum să nu. Bine, până în 2019. De-acolo, e poveste lungă, în bine :).
Citeste si
-
F1 TOP | luni, 25 noiembrieFormula 1: George Russell, victorie în Las Vegas. Max Verstappen cucerește al 4-lea titlu consecutivGeorge Russell a câștigat Marele Premiu din Las Vegas după o cursă dominată de pilotul britanic. Totodată, Max Verstappen a încheiat pe locul 5 și a devenit campion mondial pentru a 4-a oară consecutiv. Citeste tot
-
F1 TOP | joi, 14 noiembrieFormula 1: Monaco va rămâne în calendar până în 2031Formula 1 a anunțat un acord nou cu Monaco pentru a găzdui Marele Premiu de la Monaco până în 2031. Începând din 2026, etapa din principat va avea loc în primul weekend din iunie. Citeste tot
-
F1 TOP | miercuri, 13 noiembrieF1: Eveniment special de lansare pentru toate echipele în 2025Formula 1 va organiza, pentru prima dată în istorie, un eveniment special de lansare pentru toate echipele. Evenimentul va marca 75 de ani de la înființarea campionatului mondial de Formula 1. Citeste tot
-
F1 TOP | marţi, 12 noiembrieF1: Alpine va trece la motoare Mercedes din 2026Echipa de Formula 1 Alpine a anunțat oficial că va trece la motoare Mercedes începând din sezonul 2026. Anunțul vine la o lună după ce Renault, actualul furnizor de motoare al echipei franceze, și-a anunțat retragerea din Formula 1 la finalul lui 2025. Citeste tot
-
F1 TOP | miercuri, 6 noiembrieF1: Gabriel Bortoleto, pilot Kick Sauber în 2025. Bottas și Zhou părăsesc echipa la finalul lui 2024Gabriel Bortoleto va fi noul pilot al echipei Kick Sauber în Formula 1, începând din sezonul 2025. Debutantul brazilian îl va avea coechipier pe Nico Hulkenberg. Totodată, actualii piloți Sauber, Valtteri Bottas și Zhou Guanyu, vor părăsi echipa la finalul sezonului actual. Citeste tot
Greu prietenilor de la Honda, greu să-i prindeți din urmă pe ceilalți, nici ei nu stau pe loc, iar limita maximă de dezvoltare ale acestor PU se pare că este foarte, foarte departe și nu a fost atinsă încă de nimeni. Așa că încă vreo doi, trei ani, veți fi lejer ultimii.