Honda, în pericol să părăsească Formula 1? Negocierile cu Toro Rosso au fost abandonate, McLaren caută alternative

Publicat vineri, 18.08.2017 16:45 de Daniel Popescu

Honda și Toro Rosso nu au ajuns la un acord pentru utilizarea motoarelor în sezonul 2018. Întrucât McLaren caută un alt furnizor, constructorul japonez riscă să rămână fără nicio echipă.

McLaren este în căutarea unei alternative la motoarele Honda ca urmare a performanțelor modeste obținute în cei aproape 3 ani ai parteneriatului.

În acest context, Honda a încercat să găsească o altă echipă pentru care să furnizeze motoare, însă un acord inițial semnat cu Sauber a fost ulterior anulat.

Japonezii au intrat ulterior în negocieri cu Toro Rosso, însă în cele din urmă discuțiile au fost abandonate în urma unor neînțelegeri cu privire la aspectele financiare.

Astfel, McLaren rămâne practic singurul potențial client pentru Honda în sezonul viitor. Britanicii au încercat să găsească soluții, însă cei de la Ferrari și Mercedes au refuzat deja un astfel de partneriat, pentru a nu întări una dintre rivalele tradiționale la titlurile mondiale.

Prin urmare, singura soluție pentru McLaren o reprezintă Renault, însă presa internațională speculează că șansele unei astfel de colaborări sunt destul de reduse. Pe de o parte, constructorul francez este circumspect să extindă programul la 4 echipe din motive de fiabilitate. Pe de altă parte, inginerii McLaren au început deja să lucreze la monopostul de anul viitor, ceea ce înseamnă că un acord târziu cu Renault vă da planurile acestora peste cap.

Via Autosport

  • cod, sâmbătă, 19.08.2017 07:08

    Porche.

  • lol, sâmbătă, 19.08.2017 09:55

    Si McLaren face precum Danila Prepeleac nu doar Alonso. S-au gasit ...

  • @lol, sâmbătă, 19.08.2017 12:31

    Ce faci pacalici, nu-ti mai votezi postarile ai obosit

  • hasu, sâmbătă, 19.08.2017 13:01

    Acum isi da si Mircea84 seama ca masina nu inseamna doar sasiu. Ce te faci daca ramane McLaren fara motor?

  • @lol, sâmbătă, 19.08.2017 15:43

    Ce faci pacalici, nu te mai cheama Senna?

  • lol, sâmbătă, 19.08.2017 21:01

    V-am spus eu ca nu ma mai satur de manute rosii ?

  • AyrtonSenna1991, sâmbătă, 19.08.2017 23:26

    @@lol Nu mă compara tu pe mine cu individul ala. Eu sunt unicul Senna de pe site-ul asta. Dacă citeai comentariile vedeai ca am dus amândoi eu si cu lol , o luptă personală. Așa că mai ușor , ca nu știi ce spui.

  • Cristi, duminică, 20.08.2017 13:06

    Ne vedem pe Spa-Francorchamps.

  • goghe, duminică, 20.08.2017 17:53

    Cine mai merge la spa?

  • Mclaren_Mircea_1985, duminică, 20.08.2017 18:29

    Mclada cu motor Ferrari-asta este viitorul

  • ZZZ, luni, 21.08.2017 17:50

    Conditii de ploaie pentru vineri si duminica la SPA.In rest Mclaren o sa utilizeze motioare Honda si la anul