Honda Jazz, primele imagini ale noii generaţii, publicate înainte de lansarea oficială
Honda se pregăteşte să lanseze noua generaţie a lui Jazz, vândută sub numele Fit pe unele pieţe. Până la prezentarea imaginilor oficiale, australienii de la Car Advice au publicat o galerie foto a acestuia.
Honda Jazz va primi o nouă generaţie în luna noiembrie. Până atunci, avem imagini ale lui Honda Fit, numele sub care este vândut Jazz pe alte pieţe ale Globului. A treia generaţie a subcompactei japoneze va avea un ampatament mărit cu opt centrimetri şi va oferi 6.5 centimetri suplimentari pentru genunchii pasagerilor din spate. O altă noutate în gama Jazz va fi introducerea unei versiuni RS în Japonia, care va primi un motor i-VTEC de 1.5 litri şi o transmisie CVT, după cum observăm din
Noua generaţie a modelului vine cu prima schimbare dramatică în gama de subcompacte de la Honda. De la design, care ar putea diferit în cazul modelului destinat pieţei europene, până la interior, care preia numeroase trăsături de la a opta şi a noua generaţie a lui Civic, noul Jazz promite să "zguduie lumea" subcompactelor. Honda Jazz va avea o nouă suspensie spate, cu bară de torsiune în formă de H şi cu bare anti-ruliu revizuite păentru puntea faţă. În plus, direcţia va avea un comportament mai natural, iar unghiurile roţilor au fost şi ele schimbate pentru o ţinută de drum cât mai bună.
"Am vrut să facem un model care să fie mai puternic în raport cu competiţia la nivel internaţional. Pentru a realiza acest lucru, am comparat noul Fit cu Volkswagen Polo. Din momentul în care te aşezi într-un Polo, observi cât de joasă este poziţia la volan, ceea ce îţi inspiră încredere. Apoi, observi cât de jos este centrul său de greutate şi cât de stabil este, ceea ce îţi aduce şi mai multă încredere. Pentru a obţine rezultate cât mai bune, am testat prototipul nostru pe autostrăzile din Germania", a explicat Terumasa Kotada, inginer senior responsabil cu manevrabilitatea şi calitatea suspensiei noului Honda Jazz/Fit, într-un interviu acordat americanilor de la Motor Trend.
Lansarea noului Fit/Jazz va avea loc la Salonul Auto de la Tokyo, programat pentru luna noiembrie. Prima generaţie a modelului a debutat în 2001, iar a doua generaţie a fost lansată şase ani mai târziu, în 2006. În prezent, Honda îl produce pe Jazz/Fit în zece fabrici, localizate în opt ţări. Modelul a fost comercializat în peste patru milioane de unităţi.
Via CarAdvice | MotorTrend | Worldcarfans
Arata ciudat in prima poza... farurile sunt prea mici in comparatie cu restul caroseriei.