Hyundai anunță motorizările pentru noua Sonata facelift
Cu ocazia debutului din cadrul Salonului de Mobilitate de la Seul, Hyundai a anunțat motorizările pentru noua Sonata facelift. Clienții vor avea de ales dintre 3 unități.
În urmă cu 3 zile, Hyundai a prezentat lumii întregi noua Sonata facelift pentru piețele din Coreea de Sud și America de Nord. Pentru moment, nu se știe dacă modelul asiatic va ajunge și în Europa.
La acel moment, Hyundai nu a dezvăluit motorizările noii Sonata facelift. Ei bine, reprezentanții companiei au făcut-o acum, cu ocazia Salonului de Mobilitate de la Seul.
Așadar, clienții vor avea de ales dintre un propulsor de 2.5 litri, aspirat natural, cu patru cilindri, unul de 2.0 litri hibrid și un motor de 2.5 litri turbo. Acesta din urmă este rezervat versiunii Sonata N-Line.
În ceea ce privește motorizarea de 2.0 litri hibrid, aceasta va echipa versiunea Sonata HEV. Potrivit Hyundai, va avea padele montate în spatele volanului, dar și un sistem de frânare regenerativă.
Din păcate, Hyundai nu a dezvăluit specificațiile tehnice ale celor 3 propulsoare.
După Seul, noua Hyundai Sonata facelift va fi dezvăluită public în cadrul Salonului Auto Internațional de la New York.
via Carscoops