Hyundai anunță o ediție aniversară pentru Tucson: culoare exterioară specială
Hyundai anunță o versiune specială 20th Anniversary Edition pentru SUV-ul Tucson. Producția demarează în luna august și va fi disponibilă pe toate piețele din vestul Europei.
Hyundai Tucson este unul dintre cele mai populare modele din Europa. Prezent pe Bătrânul Continent de două decenii, SUV-ul asiatic primește acum o ediție aniversară care să marcheze acest moment.
Noul Tucson 20th Anniversary Edition propune o nuanță exterioară Verde Pine Matte, jante de 19 inch vopsite în culoarea Gri Dark Satin, embleme speciale și capace negre pentru oglinzile exterioare.
Pentru interior, Hyundai a pregătit o tapițerie mixtă din piele neagră și microfibră, cusături contrastante în nuanța Verde Pine și logo-ul aniversar 20th Anniversary pe tetierele scaunelor.
Versiunea aniversară a SUV-ul va fi asamblată în Cehia, începând din luna august. Va fi disponibilă pe toate piețele din vestul Europei și, cel mai important, nu va fi produsă într-un număr limitat de exemplare.
via Hyundai