Hyundai este cea mai inovativă companie auto în 2012

Publicat joi, 07.02.2013 12:18 de Bogdan Mirică

Într-un top al celor mai inovative companii din lume, Hyundai este cel mai bine clasat brand auto. Pe locul al doilea se află Toyota, urmată de Ford.

Compania Boston Consulting Group a publicat un top al celor mai inovative 50 de companii din lume, bazându-se pe chestionarele aplicate unui număr de 1512 directori executivi. Dintre aceştia, doar 54 au fost selectaţi din cadrul unor companii auto. În proporţie de 91%, aceştia au pus inovaţiile tehnologice pe primul loc sau în top trei în ceea ce priveşte strategiile de dezvoltare pentru viitor.

În vârful topului întocmit de compania de consultanţă americană s-a aflat Apple, urmat îndeaproape de Google, pe locul doi, şi Samsung, pe locul 3. Prima companie auto s-a clasat abia pe locul 10 în topul Boston Consulting şi a reprezentat o surpriză.

Marca auto cu cele mai inovative produse este Hyundai, semn că eforturile coreenilor nu au rămas nerăsplătite. Pe locul doi, oarecum justificat dacă ne uităm în topul celor mai mari producători auto, se află Toyota. După niponi a fost Ford. Alături de cele două companii asiatice, în top şi-au mai făcut loc alţi opt constructori auto. Este cel mai mare număr de companii auto incluse în top 50 de la prima ediţie, desfăşurată în 2005.

O evoluţie bună a avut-o şi Kia care s-a plasat pe patru, în vreme ce BMW s-a mulţumit cu locul 5. Cea mai bună marcă franceză a fost Renault, clasat pe locul 34 în Top 50 şi pe poziţia a noua în rândul brandurilor de profil. Evoluţia companiei se datorează investiţiilor în tehnologie verde şi modele electrice.

Ultimul studiu, desfăşurat în 2010 plasa Volkswagen pe locul 15. Acum însă, germanii au căzut până pe poziţia 45. Hyundai în schimb a crescut cu 12 poziţii faţă de 2010. Toyota şi BMW sunt de departe cele mai constante prezenţe ale topului, fiind mereu incluse în lista fruntaşilor din 2005 până în prezent.

Poziţia Constructor Poziţia în Top 50 branduri inovative
1 Hyundai 10
2 Toyota 11
3 Ford 12
4 Kia 13
5 BMW 14
6 Nissan 22
7 Audi 25
8 General Motors 29
9 Renault 34
10 Volkswagen 45


  • lol, joi, 07.02.2013 14:52

    asta e realitatea punct!

  • Andy, joi, 07.02.2013 15:22

    Bravo lor, e clar ca Hyundai-Kia au evoluat enorm in 10 ani in comparatie cu alti producatori care au preferat pasi marunti avand avantajul unui start mai bun. De retinut ca grupul Hyundai-Kia e in top 5 al producatorilor dupa ce acum 10 ani nu erau nici in top 10. Or ajunge nr. 1 in 7-8 ani? Interesant cum Renault e inaintea VW in clasament (si Nissan la fel) Oricum clasamentul mi se pare ciudat pentru ca Ford si GM sunt reprezentate la nivel de concern in timp ce VAG este impartit in 2?!? Un pic partinitor as zice totusi.

  • AndreiRN, joi, 07.02.2013 17:32

    Da, cam asa e si realitatea. Toyota chiar a anuntat ca se tem de Hyundai.

  • @Mafia=Samba, joi, 07.02.2013 22:39

    "Toyota şi BMW sunt de departe cele mai constante prezenţe ale topului, fiind mereu incluse în lista fruntaşilor din 2005 până în prezent." Asta ca e din 2005 studiul inceput, daca incepea prin anii "70 cu siguranta Toyota ar fi fost la fel de des in primele locuri multi ani consecutivi .Am spus anii "70? Baiete, ar fi fost pe nicaieri si Toyota si japonezii, iar inovatia unei marci se cam calculeaza de la infiintare pana in prezent, nu din 2005.

  • inexorabil, joi, 07.02.2013 22:40

    Da, sigur! H-K sau ha-ka ka-ka. Actualmente, au evoluat inclusiv la siguranta, au investit ceva, dar nu vor decat sa atraga mase cat mai largi de creduli, iar pe urma, cand vor vedea ca masinile se vor vinde de la sine, o vor lasa moale cu "calitatea", fiindca au studiat pe indelete "secretele succesului' si au constatat ca rezonanta brandului, nascuta dintr-o publicitate supra-evaluatoare, agresiva si sistematica, ia ochii consumatorului global mai repede si mai usor decat atuurile reale sau inchipuite ale produselor......Sa ma convingă cineva cu ce iese în evidenta H-K fata de GM, VAG si Toyota, care sunt acele "inovatii"? Oricum, daca in SUA Buick poate castiga un comparativ cu Lexus, doar cei slabi de inger ar prefera Ha-Ka, fascinati de ideea "alternativei". Dar nu-i de mirare: traim vremuri in care tot mai multi oameni se "plictisesc" de valorile autentice si de aceea dau buzna peste non-valorile "inovative", care, ca sa nu para lipsite de respect, ii trateaza la fel......

  • inexorabil, vineri, 08.02.2013 00:51

    Scuze, eu sunt un subiectivist sadea, nu? Dar, in imaginea de mai sus, grila pare inspirata de la Chrysler, iar in imaginea si mai de sus, cea cu reclama AM pentru Santa Fe, bordul zgarie chiar si retina unui neavizat, fiindca o asemenea configuratie este comuna in masinile GM...... Domnilor, stiti ce vreau eu de fapt? Sa se intample urmatoarea inovatie, in sensul moral al cuvantului: sa vina si ziua in care multe companii auto sa recunoasca in mod public faptul incetatenit demult ca practica furtul intelectual "la greu"......Insa pana atunci va trebui sa-mi cumpar un carucior cu care sa car permanent dupa mine barba imensa care imi va creste tot asteptand :)

  • Andy, vineri, 08.02.2013 12:48

    Cadillac e pe acelasi palier cu Lexus, nu Buick (e ca si cum compari Opel cu Lexus). Vad ca esti fan dar totusi... Kia-Hyundai sunt pe acelasi palier cu Chevrolet deci nu mai compara mere cu pere.

  • inexorabil, vineri, 08.02.2013 17:06

    @Andy, fii totusi rezonabil! Cadillac nu mai face parte de ceva vreme din categoria "supergrea" (a se citi superlux / limuzine), ci a "retrogradat" la "luxury sedan", pe unde inoata si Buick (nu te lua dupa wiki, ci vezi site-ul oficial, care mentioneaza clar: "luxury cars"), si diviziile corespunzatoare ale "japonezelor", ca sa pastram proportiile. Deci Cadillac se poate masura acum inclusiv cu Buick - ceea ce este o anomalie, evident, dar, fiindca asa a vrut GM, asa ne conformam si noi. In mod normal (devenit ideal acum!), Cadillac ar trebui sa survoleze zona in care se lafaie RR si Bentley. Pana atunci insa, ca ma voi sui intr-un XTS, Impala sau LaCrosse, n-ar fi mare diferenta, tustrei rivalizand si la tehnica, si la frumusete, mai ales ca vorbim despre aceeasi platforma si acelasi motor si, in fond, despre "large cars", care vor putea provoca oricand orice Lexus. Si nu numai. De ce ai adus in discutie Opel? Nu numai aceasta imparte platforme si motoare cu Buick, ci si Chevrolet! Dintre cele trei marci mentionate, Opel se adreseaza unui esantion mai "amarastean" de consumatori, Chevrolet ofera un plus de calitate, iar Buick vine pe deasupra si cu nota de rafinament si, ca o consecinta normala, cu......preturi mai mari (iar sefii GM gresesc enorm nepopularizand-o si in Europa; niste dobitoci, incuiati, decorticalizati, dar nu vreau sa ma enervez iarasi), adica fiind singura premium dintre cele trei (premium - cuvant problematic pentru multi: nu doar luxul brut se ia in calcul, ci si numarul, noutatea si eficienta dotarilor si tehnologiilor, stilul, clasa, personalitatea, celebritatea si anii de istorie; toate aceste insusiri pledeaza laolalta in scop unitar-armonios!), insa fiind considerata mai putin premium decat Cadillac (d.p.d.v. teoretic, in scripte, dar ochii mei sunt de alta parere......), dar de aici pana la a pune semnul echivalentei intre Buick si Opel se intinde o cale lunga, don't you think? Hyundai versus Chevrolet?! Chevy este un nume prea mare pentru a suporta macar o roata de la Ha-Ka. Iar cifrele acesteia din urma mi se par umflate; de pilda, ma indoiesc ca garantia declarata este si cea reala. Ma rog, fiecare este liber sa creada orice i se pare corect.

  • AndreiRN, vineri, 08.02.2013 17:59

    Hyunday onoreaza garantia de 10 ani sau 160k km.

  • vasile, vineri, 08.02.2013 18:22

    mercedes le da tehnologie pe paine la toti , nu ati vazut cati au copiat mercedesul ,ba mai rau acum chiar inginerul de sasiuri de la benz s-a dus la bmw :))) probabil sa mai scada numarul de modele asemanatoare cu tractoarele si sa faca si pentru ei o supermasina