Hyundai pregătește startul producției lui i30 facelift: modelul de clasă compactă va fi asamblat în Cehia, începând cu 25 mai
Producția lui Hyundai i30 facelift va demara în 25 mai. Modelul de clasă compactă este asamblat la uzina din Nosovice, Cehia.
La finalul lunii februarie, Hyundai a publicat primele imagini și detalii referitoare la i30 facelift. Modelul urma să fie prezentat în cadrul Salonului Auto de la Geneva, însă evenimentul elvețian a fost anulat ca urmare a pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2.
Proaspătul Hyundai i30 facelift propune atât modificări estetice, cât și îmbunătățiri pentru interior. În plus, constructorul asiatic a introdus în gamă și o motorizare pe benzină de 1.5 litri cu sistem mild-hybrid la 48V.
Acum, oficialii Hyundai au anunțat că linia de producție dedicată asamblării lui i30 facelift a fost finalizată. Astfel, modelul de clasă compactă va intra în producție începând cu 25 mai la uzina din Nosovice, Cehia.
Producția Hyundai în Cehia a demarat în luna noiembrie 2008. În prezent, la uzina constructorului asiatic sunt peste 3.300 de angajați, iar capacitatea anuală de producție trece de 300.000 de unități. La uzina din Nosovice, Hyundai asamblează gama i30 (inclusiv versiunea de performanță i30 N), Tucson și Kona Electric.