Imagini cu noul Audi S3 facelift: motorul dezvoltă 333 de cai putere
Audi a publicat o serie de imagini cu noul S3 facelift. Acesta beneficiază de mai multe îmbunătățiri, iar motorul de 2.0 litri dezvoltă 333 CP, cu 23 de cai putere mai mult decât înainte.
Germanii de la Audi pregătesc un facelift pentru modelul S3. Până la debutul oficial nu mai este mult, dar, pentru a mai îndulci așteptarea, constructorul din Ingolstadt a publicat o serie de imagini cu noul model, aflat în teste în Oman.
Prototipurile sunt încă acoperite cu o folie de camuflaj, care ascunde principalele noutăți estetice. Chiar și așa, Audi a dezvăluit ce modificări tehnice a primit noul S3.
Înainte de toate, motorul de 2.0 litri turbo a fost revizuit astfel că va dezvolta cu 23 de cai putere și 20 Nm mai mult decât înainte. Vorbim despre 333 de cai putere și 420 Nm, cuplul fiind disponibil între 2.100 și 5.500 de rotații pe minut.
Mulțumită acestui surplus de putere, Audi S3 facelift atinge 100 de km/h în 4.7 secunde. Viteza maximă rămâne limitată electronic la 250 km/h.
Și transmisia automată S Tronic, cu 7 rapoarte, a fost recalibrată pentru o accelerație îmbunătățită. De asemenea, pentru un plus de agilitate, S3 facelift va fi echipat cu un sistem de distribuire variabilă a cuplului între roțile spate.
Cel de la volan va avea la dispoziție un mod nou de rulare, denumit Dynamic Plus. Odată activat, mașina va avea un comportament supravirator, iar ralantiul va sta la 1.300 de rotații pe minut (+200 rpm) pentru un sprint mai rapid.
Direcția a fost, la rândul ei îmbunătățită, iar puntea față a fost modificată.
Dacă tot am pomenit de puntea față, vom regăsi aici frâne cu discuri ventilate, care au diametrul de 357 milimetri. Totodată, discurile sunt cu 34 de milimetri mai groase decât înainte, iar etrierele sunt echipate cu 2 pistoane.
Audi nu a precizat când vom face cunoștință cu noul S3 facelift. Cu siguranță acest lucru se va întâmpla în viitorul apropiat.
via Audi