Imagini inedite: cum ar fi putut arăta noile Dacia Sandero şi Logan?

Publicat miercuri, 12.12.2012 16:09 de Mircea Meșter

Designerii Dacia au studiat mai multe opţiuni interesante până să ajungă la forma finală a noilor Logan şi Sandero. Paşii urmaţi de echipa de creaţie responsabilă de aceste proiecte pot fi admiraţi într-o serie de schiţe publicate astăzi de Dacia.

Dacia a publicat astăzi, pe pagina sa oficială de Facebook, o serie de desene care reprezintă stadiile de design prin care au trecut noile Logan, Sandero şi Sandero Stepway în procesul de dezvoltare. Cea de-a doua generaţie a celor mai vândute modele Dacia ni se dezvăluie astfel într-o lumină diferită, schiţele prezentate astăzi demonstrând formele pe care acestea le-ar fi putut primi de-a lungul perioadei de creaţie.

În desenele oficiale publicate astăzi observăm câteva lucruri foarte interesante. Iar unul dintre ele este faptul că partea frontală a modelelor româneşti a primit o formă foarte asemănătoare cu cea existentă la final încă din primele schiţe. Astfel, blocurile optice angulare care se continuă cu grila actuală şi sunt aşezate uşor oblic în zona frontală reprezintă un laitmotiv al desenelor designerilor Dacia încă din stadiul incipient al dezvoltării estetice a modelelor.

În schimb, partea posterioară a suferit modificări importante şi vizibile de-a lungul paşilor pe care i-au urmat designerii. Astfel, de la stopuri cu formă angulară şi care par dotate cu lumini LED, designerii au ajuns treptat la formele prezente pe modelele de serie, pătrate cu colţuri rotunjite şi cu o parte prelungită spre uţile laterale. Cert este că liniile finale ale modelelor româneşti au fost trasate undeva în 2010, schiţele semnate de reprezentanţii biroului de creaţie atestând acest lucru.

  • ., miercuri, 12.12.2012 23:51

    de ce nu faceti un interviu si cu designerul gamei Dacia? ca de ciudatei care vorbesc la superlativ despre cutii ne-am saturat.

  • john_range, joi, 13.12.2012 20:31

    Mda...cam asa ar fi trebuit sa arate noile modele de dacia sa aibe un succes si mai bun...ca modelele actuale nu ma incalzesc cu nimic...ma refer mai mult la desighnul lor!!!

  • seb@, marţi, 18.12.2012 01:33

    Ala de le-a desenat cred c-a fost rupt de ... treaz ...se putea si mai bine, nu doar ceva la misto . E bine sa arunci toata painea, nu doar cateva firimituri ... ma rog, politica reno...