Imagini noi cu viitoarele Cupra Leon și Formentor facelift
Cupra a publicat câteva imagini oficiale noi cu viitoarele facelift-uri pentru Leon și Formentor. Cele două modele vor primi un design revizuit, precum și motoare actualizate.
Constructorul spaniol de mașini de performanță a publicat două imagini oficiale noi cu viitoarele facelift-uri pentru Leon și Formentor. Cele două modele vor fi lansate simultan în 29 aprilie și vor primi un design exterior revizuit.
Imaginile noi nu relevă prea multe noutăți, în afară de stopurile cu o semnătură luminoasă nouă și cu inscripția numelui modeleleor integrată în interiorul acestora. Cele două modele vor primi și faruri cu o semnătură luminoasă nouă.
Alături de schimbările de natură vizuală, Cupra va mai lansa și o variantă break actualizată pentru Leon. Mai mult, motoarele hibride cu încărcare la priză vor fi și acestea actualizate. Deocamdată, Cupra nu a oferit detalii cu privire la noutățile aduse motoarelor.
Noile Cupra Leon și Formentor facelift vor fi dezvăluite oficial în 29 aprilie.
via Cupra
iar sticla in afara tablei? cand se termina cu moda asta naspa?