Imagini oficiale cu viitorul Hyundai Elantra N: noul model de performanță ar urma să debuteze până la finalul anului

Publicat marţi, 10.11.2020 15:49 de Cornel Șocariciu

Hyundai a publicat două imagini cu viitorul Elantra N. Versiunea prezentată de asiatici este cea pentru piața din SUA și a fost acoperită complet cu camuflaj. Conform rapoartelor, modelul de performanță va fi prezentat până la finalul anului.

În luna aprilie, Hyundai a publicat primele imagini și informații referitoare la noua generație Elantra, model care în acest moment este disponibil doar pe piețele din Asia și America de Nord. Câteva luni mai târziu, asiaticii au prezentat și varianta N Line, o versiune cu modificări orientate către sportivitate.

Acum, Hyundai pregătește lansarea lui Elantra N, varianta de performanță. Campania de promovare a noului model a început la finalul lunii septembrie prin lansarea unui teaser video.

Recent, Hyundai a publicat și două imagini oficiale cu Elantra N. Deși modelul (versiunea dedicată pieței din SUA) este acoperit complet cu camuflaj pot fi observate cu ușurință noul spoiler frontal mai agresiv și aripa spate de dimensiuni generoase. Totodată, producătorul a optat pentru jante cu un design diferit, pentru un sistem de evcuare cu terminații duble și pentru un sistem de frânare îmbunătățit.

Pentru moment, Hyundai nu a oferit informații referitoare la motorizarea viitorului Elantra N, dar sunt șanse mari ca modelul să folosească același motor de 2.0 litri disponibil în acest moment pe i30 N facelift și Veloster N. În cazul Hot Hatch-ului de clasă compactă, motorul pe benzină poate fi comandat în două versiuni: standard cu 250 CP și cu Performance Pack cu 280 CP.