Îmbunătățiri pentru gama Alfa Romeo: interior de calitate superioară pentru Junior
Constructorul italian de automobile anunță o serie de îmbunătățiri pentru Junior, Tonale, Giulia și Stelvio. Pe listă regăsim jante noi, dar și un interior de calitate superioară pentru Junior.
Toamna vine cu o serie de îmbunătățiri pentru gama Alfa Romeo, mai precis pentru modelele Junior, Tonale, Giulia și Stelvio.
Le luăm pe rând și începem cu Junior care, potrivit constructorului italian, a primit un interior de calitate superioară. Pe listă regăsim panouri noi pentru portiere cu o serie de cusături contrastante și materiale moi la atingere, scaune noi îmbrăcate și ele în materiale de calitate, iar bordul a primit finisaje noi.
INTERIOR DE CALITATE SUPERIOARĂ PENTRU JUNIOR
Nivelurile de echipare Junior și Sprint primesc interiorul Icona, cu tapițerie din material textil de culoare neagră, logo-ul mărcii este regăsit pe tetiere, avem cusături contrastante de culoare gri, iar bordul, tunelul central și portierele sunt acoperite cu material Scuba de culoare neagră.

Pentru Ti și Veloce, Alfa Romeo a pregătit un interior Carbon, cu scaune îmbrăcate în Scuba, accente roșii și bord îmbrăcat în Microcloud. Opțional, clienții pot bifa interiorul Sabelt Alcantara, cu accente roșii și tapițerie din Alcantara.
Edizione Luna Rossa este echipat cu scaune îmbrăcate în Scuba de culoare neagră, logo-uri Luna Rossa pe tetierele scaunelor față, iar bordul și tunelul central sunt îmbrăcate, de asemenea, în materialul Scuba.
Mai departe, nivelul de echipare Sprint vine acum cu navigație, Cruise Control adaptiv, cameră pentru mersul cu spatele, senzori de parcare față/spate, zonă de încărcare wireless și asistent pentru monitorizarea unghiului mort.

Versiunea Ti plusează cu elemente exterioare de culoare neagră, logo-uri Ti pe aripi, lumină ambientală multicoloră, interior Carbon, scaune față încălzite și funcție de masaj pentru scaunul șoferului, reglabil electric pe șase direcții.
Pentru Junior Veloce, lista de îmbunătățiri include jante de 20 de inch, plafon vopsit în negru, accente roșii, etriere vopsite în roșu, suspensie coborâtă cu 25 de milimetri, sistem de frânare Alcon, diferențial Torsen și bare antiruliu recalibrate.
Opțional, clienții lui Junior pot opta pentru jante noi de 19 inch cu finisaj mat, iar cei care nu vor jante atât de mari au la dispoziție un set nou de 18 inch. Tot opțional, Junior Edizione Luna Rossa poate fi echipat cu jante de 18 inch vopsite în negru lucios, emblemă Progresso vopsită în negru și logo-uri Alfa Romeo roșii.

În ceea ce privește motorizările, Junior, Sprint și Ti pot fi echipate cu motorul hibrid de 1.2 litri și 145 CP, roți motrice față sau tracțiune integrală, este disponibilă și o versiune electrică cu 156 CP, iar versiunea Veloce Elettrica oferă în continuare 280 de cai putere.
NOUTĂȚI ȘI PENTRU TONALE
Continuăm cu Alfa Romeo Tonale care vine cu faruri/stopuri full-LED, instrumentar de bord digital de 12.3 inch, ecran central de 10.25 inch pentru sistemul multimedia Alfa Connect și o listă lungă de sisteme de asistență.

Nivelul de echipare Sprint propune jante de 18 inch, elemente exterioare negre cu finisaj lucios, detalii din aluminiu și lumini ambientale multicolore. Mai departe, Ti oferă un interior din piele neagră sau roșie, scaune față reglabile electric, ventilate și încălzite, dar și un volan încălzit.
Veloce plusează cu jante de 19 inch, faruri full LED Matrix, etriere roșii pentru sistemul de frânare Brembo, scaune îmbrăcate în Alcantara neagră cu o serie de cusături roșii și suspensie Dual Stage Valve.

Tonale Edizione Luna Rossa propune jante de 20 de inch, grafică specială, etriere roșii și logo-uri Alfa Romeo roșii.
Italienii au confirmat următoarele motorizări: 1.5 litri cu 175 CP și transmisie automată cu șapte rapoarte și dublu ambreiaj, 1.6 diesel cu 130 CP și transmisie DCT cu 6 rapoarte, dar și Q4 PHEV cu 270 CP și tracțiune integrală.
ITALIENII NU AU UITAT DE GIULIA ȘI STELVIO
Ultimele, dar nu cele din urmă, sunt modelele Giulia și Stelvio. Pentru piața europeană avem următoarele motorizări: 2.2 diesel, cu 160 CP, 2.2 diesel cu 210 CP și tracțiune integrală, iar vârful de gamă rămâne versiunea Quadrifoglio cu al său motor V6 biturbo de 2.9 litri și 520 cai putere.

Ambele modele oferă un instrumentar de bord digital de 12.3 inch, ecran central de 8.8 inch, cruise control adaptiv, cameră video pentru mersul cu spatele, zonă de încărcare wireless și o cameră pentru monitorizarea șoferului.
Nivelul de echipare Veloce propune etriere Brembo de culoare roșie, scaune sport îmbrăcate în piele, padele din aluminiu și jante de 19 inch pentru Giuli și de 20 de inch pentru Stelvio.

Edizione Luna Rossa vine cu o serie de elemente din fibră de carbon, logo-uri dedicate, material Econyl pentru interior, sistem audio Harman Kardon și o suspensie controlată electronic.
Și versiunea de top Quadrifoglio a primit câteva îmbunătățiri. De exemplu, Stelvio Quadrifoglio vine acum cu jante de 21 de inch (20 de inch înainte). Pentru ambele modele sunt disponibile embleme Alfa Romeo negre sau albe, iar nuanța exterioară Albastru Anodized a fost adăugată la paleta deja existentă.
via Alfa Romeo





Ce e aia "calitate superioara"? Nici pana acum nu ati invatat ca_calitatea nu are grad de comparatie? Ea ori exista, ori nu exista.