În creştere, dar cu tendinţă de stabilizare: un român plăteşte în medie aproape 750 de lei pentru asigurarea RCA
Valorea medie a unei poliţe RCA a crescut la 747 de lei în primele 3 luni ale anului, însă există perspective ca suma să se plafoneze ca urmare a scăderii valorii daunelor.
Preţurile poliţelor de asigurare RCA a crescut vertiginos în ultima perioadă, iar ultimul raport emis de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) confirmă acest lucru.
Astfel, în primele 3 luni ale acestui an, valoarea medie a primei RCA a fost de 747 de lei, în creştere cu 0.9% compatativ cu ultimele 3 luni ale anului trecut. În schimb, raportată la valoarea din perioada similară a anului trecut, creşterea este de peste 26%.
Cu toate acestea, oficialii ASF sunt încrezători că preţul poliţelor RCA ar putea stagna în următoarele luni. Explicaţia? Valoarea daunelor plătite de companiile de asigurări a scăzut destul de mult raportat la perioada octombrie - decembrie 2015. Astfel, valoarea medie a unei daune a fost de 6.874 de lei, în scădere de la 7.769 de lei, în timp ce dauna combinată, formată din daună plus cheltuieli, a ajuns la 101.66%. Cu alte cuvinte, veniturile obţinute de companii din poliţele RCA acoperă acum aproape integral daunele plătite.
"Dacă evoluţia daunei medii va confirma în trimestrele următoare scăderea consemnată faţă de ultimul trimestru din 2015, se creează premisele pentru plafonarea creşterii tarifelor RCA, având în vedere că dauna este principalul cost care influenţează preţul poliţelor", precizează ASF într-un comunicat de presă.
Pe de altă parte, în analiza detaliată a pieţei RCA, ASF atrage atenţia că scăderea daunelor ar putea fi doar temporară, ceea ce ar anula practic previziunile despre plafonarea preţurilor.
"Rata daunei combinată este pentru prima dată în jur de 100%. Cu toate acestea, este posibil ca această situaţie să fie intermediară având în vedere că un factor important al ratei daunei este variaţia rezervelor tehnice pentru daune întâmplate, dar încă neavizate care se estimează în general anual", explică oficialii ASF.
Via Hotnews
Mai fratilor...a venit vara si traficul infernal! Hotii din asigurari vor profita sa creasca RCA-ul pe baza multitudinii accidentelor de pe ale patriei sosele(vorba vine...mai mult drumuri judetene cu mii de gauri). Asa ca mai bine cu numar de TEXAS ca-i mai ieftin si la inmatriculere si la RCA!!!!