Încă un an de aşteptare: Volkswagen va remedia problemele de mediu ale maşinilor diesel din Europa până în toamna lui 2017
Volkswagen s-a angajat ca până în toamna anului 2017 să remedieze problemele de mediu ale tuturor celor 8.5 milioane de maşini din Europa afectate de scandalul Dieselgate.
Volkswagen a început în acest an rechemarea în service a maşinilor din Europa afectate de scandalul Dieselgate, însă până în prezent a reuşit să rezolve problemele cu software-ul ilicit pentru numai 10% dintre cele 8.5 milioane de unităţi afectate de probleme.
În contextul unui ritm redus, Volkswagen a fost somată de Uniunea Europeană să anunţe un calendar complet, iar constructorul german s-a angajat să rezolve problemele de mediu ale tuturor unităţilor europene cel mai târziu în toamna anului 2017.
"Toate maşinile vor fi reparate până în toamna anului 2007, iar compania va oferi clienţilor o dovadă de conformitate. Vom monitoriza cu atenţie acest angajament şi vom continua să muncim cu organizaţiile pentru apărarea drepturilor clienţilor, cu autorităţile şi cu Volkswagen", a declarat comisarul european Vera Jourova.
Motoarele de 1.2 şi 2.0 litri necesită un simplu update software, însă problemele principale sunt la 3 milioane de unităţi cu motoare de 3.0 litri, care necesită schimbarea unor componente.
O altă problemă este că Volkswagen a refuzat să ofere compensaţii în bani clienţilor europeni afectaţi de Dieselgate, în ciuda unui pachet generos de 10 miliarde de dolari acordat clienţilor din Statele Unite ale Americii. Oficialii europeni speră ca grupul german să revină asupra deciziei, însă în caz contrar este de competenţa fiecărui stat membru al Uniunii Europene să solicite despăgubiri pentru cetăţeni.
Via Automotive News
Având în vedere că e o marcă serioasă nu încape îndoială că nu vor remedia toate motoarele diesel euro ,,5,,(4) ori că nu vor acorda compensații cumpărătorilor săi. Un tribunal,...ceva și pe la noi ?