Încep lucrările pe Valea Prahovei: trafic restricționat la Azuga până la sfârșitul anului
Compania Națională de Drumuri a anunțat că podul de la Azuga, de pe DN1, intră în reparații, iar traficul va fi restricționat până la sfârșitul acestui an.
Oficialii Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au anunțat că începând din 5 mai 2021 se vor institui restricții de tonaj din cauza lucrărilor de reabilitare a podului peste pârâul Azuga situat pe DN1.
Restricțiile de circulație se vor aplica vehiculelor cu masa totală maximă admisă mai mare de 7.5 tone, cu excepția celor destinate exclusiv transportului de persoane.
Circulația vehiculelor cu masa totală maximă admisă mai mare de 7.5 tone, cu anumite excepții va fi deviată pe DN1A, pe ambele sensuri, pe traseul DN1 – DN1A Centura Ploiești – DN1A – Intersecția DN1A cu DN1 Săcele.
De gâtuirea temporară a traficului de la Azuga nu scapă nici vehiculele mai mici de 7,5 tone, inclusiv autoturismele. În zona lucrărilor, circulația vehiculelor acestora se va realiza, conform CNAIR, etapizat.
În prima etapă se va închide partea stângă a podului existent, urmând ca circulația pe direcția Ploiești – Brașov să se realizeze pe un pod metalic provizoriu (situat pe partea dreaptă a podului existent), iar circulația pe direcția Brașov – Ploiești se va devia pe partea dreaptă a podului existent.
În cea de-a doua etapă se va închide partea dreaptă a podului existent, urmând ca circulația pe direcția Ploiești – Brașov să se realizeze pe podul metalic provizoriu (situat pe partea dreaptă a podului existent), iar circulația pe direcția Brașov – Ploiești se va realiza pe partea stângă a podului existent.
În etapa a treia se va închide partea stângă a podului existent pentru așternere strat de uzură; circulația pe direcția Ploiești – Brașov se va devia pe podul metalic provizoriu (situat pe partea dreaptă a podului existent), iar circulația pe direcția Brașov – Ploiești se va devia pe partea dreaptă a podului existent.
În a patra și penultima etapă se va închide partea dreaptă a podului existent pentru așternere strat de uzură; circulația în ambele sensuri se va desfășura alternativ pe banda stângă.
În ultima etapă și cea mai dificil de gestionat se va închide total podul existent urmând ca circulația să se desfășoare alternativ pe podul metalic provizoriu.
Din nefericire, pe lângă vestea proastă privind restricționarea traficului pe unul dintre cele mai aglomerate segmente de drum din țară, CNAIR a mai venit cu una: nu poate fi anunțată încă data la care va intra în vigoare fiecare etapă, cu atât mai puțin a celei finale când circulația se va desfășura alternativ pe un singur sens.
Conform oficialilor CNAIR, „zilele și intervalele orare în care se vor efectua lucrările conform etapelor menționate vor fi stabilite în funcție de stadiul de execuție al lucrărilor”. Este însă cert că restricțiile vor fi instituite în perioada 05 mai 2021 – 15 decembrie 2021.
Via economica.net
https://infofer.ro/index.php/ro/ Mersul trenurilor,nu muriti daca mai lasati rablele acasa din cand in cand!