Începând din 2024, BMW Group va folosi jante din aluminiu produse în mod durabil

Publicat luni, 11.04.2022 10:40 de Alexandru Monenciu

BMW Group anunță că, începând din 2024, va folosit jante din aluminiu turnat, produs cu 100% energie verde. Mai mult, în 2023, noua generație Mini Countryman va fi echipată cu jante turnate din aliaj ușor, fabricate din 70% aluminiu reciclat.

Pe lângă electrificarea gamei de modele, BMW Group întreprinde o serie de activități în domeniul dezvoltării durabile. Spre exemplu, gigantul german folosește, din 2020, exclusiv energie verde în toate fabricile sale.

Acum, germanii anunță că, începând din 2024, Grupul va folosi jante din aluminiu turnat, produs 100% cu energie verde. Potrivit reprezentanților companiei, BMW Group achiziționează aproximativ 10 milioane de jante din aliaj ușor pe an, 95% dintre acestea fiind fabricate din aluminiu turnat.

Mai mult, din 2023, noua generație Mini Countryman va folosi jante turnate din aliaj ușor, fabricate din aluminiu reciclat în proporție de 70%.

Până la finalul acestui deceniu, BMW Group intenționează să reducă emisiile de pe întreg lanțul de aprovizionare cu 20%, comparativ cu nivelurile din 2019.

via BMW

  • Mircea Badea, luni, 11.04.2022 12:26

    Dar nu-s turnate toate?

  • Mihai, luni, 11.04.2022 20:11

    Degeaba foloseste din astea la jante, daca face reclama la drift. Particulele de cauciuc dauneaza grav sanatatii. Cocalarii care fac liniute la semafor nu prea stiu ce e aia energie verde. Ei se opun si masinilor electrice. Deci e frectie ce zic ei ca fac. Daca le-ar pasa, nu ar mai vinde masini la cocalari.

  • ^^^, marţi, 12.04.2022 10:31

    pai mihaita, masinile electrice cu asta se lauda, cu demarajul fulminant adica cu liniute inclusiv la semafor. Ca in rest n-au cu ce. Cu anii petrecuti la statiile de incarcare? Cu autonomia care scade cu 20-30% cand pornesti incalzirea sau AC? Cu valoarea de revanzare mizerabila? Cu ce? Deci trebuie sa fii mai ales cocalar sa iti iei electrica dim moment ce in afara de liniute nu poti face nimic altceva.

  • @@, miercuri, 13.04.2022 01:04

    electrica e din alt secol, pe scurt...