Începe plata despăgubirilor: Astra a intrat definitiv în faliment
Astra Asigurări a intrat definitiv în faliment, astfel că păgubiţii pot începe să-şi primească banii înapoi pe poliţele de asigurări. Clienţii pot depune cereri de plată până cel puţin în 23 mai.
La 8 luni de la cererea formulată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru intrarea în faliment a celor de la Astra Asigurări, Curtea de Apel Bucureşti a dat la sfârşitul acestei săptămâni sentinţa finală.
Astfel, după ce Tribunalul Bucureşti a fost de acord cu cererea ASF, iar Astra a făcut apel la decizie, Curtea de Apel a stabilit că cererea companiei de asigurări nu este întemeiată.
Clienţii Astra Asigurări care nu au formulat încă cereri de plată mai pot face acest lucru până cel puţin în 23 mai, iar acest termen ar putea fi de asemenea prelungit. Până în prezent, FGA a deschis 6.000 de dosare noi de daună şi a primit de la Astra alte 60.000 de dosare.
Potrivit legilor actuale, clienţii au posibilitatea să formuleze cereri de plată pentru dosarele deja deschise până la împlinirea a 90 de zile de la declararea că definitivă a stării de faliment la Astra, adică până la sfârşitul lunii iuilie.
Via Profit
Nu am citit stirea si nu stiu cand si cum o sa se intample plata, dar eu am avut un incident cu un asigurat la Astra si am rezolvat masina la un service la care am dat doar constatarea semnata de cei de la Fondul de Garantare si nu m-a sunat nimeni pana acum ca ar trebui sa le platesc reparatia ...