Ineos spune că preluarea fabricii Smart din Franța ar putea fi finalizată în câteva săptămâni: britanicii vor să producă anual 25.000 de unități Grenadier
Grupul Ineos speră că preluarea fabricii Smart din Franța va fi finalizată în câteva săptămâni, după ce sindicatele și-au dat acordul pentru tranzacția dintre britanici și Daimler. Ineos vrea să producă anual 25.000 de unități ale modelului Grenadier.
Recent, oficialii Daimler au anunțat că intenționează să vândă uzina din localitatea franceză Hambach. În prezent, la această fabrică sunt asamblate modelele electrice Smart EQ Fortwo și EQ Fortwo Cabriolet.
Nemții au spus că vor vinde uzina doar dacă noul proprietar își va asuma angajamentul de a produce în continuare cele două
După începerea discuțiilor cu oficialii Daimler, britanicii de la Ineos Automotive au făcut o ofertă oficială pentru preluarea fabricii Smart și anunță acum că tranzacția ar putea să fie finalizată în câteva săptămâni, după ce sindicatele franceze și-au dat acordul.
Începând din 2022, Ineos vrea să producă anual 25.000 de unități Ineos Grenadier. Primul model al producătorului britanic este unul dedicat iubitorilor de off-road și a fost puternic inspirat de prima generație Land Rover Defender. Grenadier va folosi motoare diesel și benzină cu șase cilindri din oferta BMW.
Inițial, producătorul britanic își dorea să cumpere o uzină din Portugalia unde să fie produs șasiul, și o fabrică în Țara Galilor unde să aibă loc asamblarea modelului de off-road.
Via Automotive News
in cateva saptamani vine revelionul.