Infiniti M35h Business Edition - un hibrid dedicat oamenilor de afaceri

Publicat miercuri, 05.09.2012 15:29 de Bogdan Mirică

Infiniti lansează M35h Business Edition pentru oamenii de afaceri care îşi doresc cea mai nouă tehnologie într-un model premium cu aspiraţii ecologice.

Infiniti caută să câştige noi clienţi în segmentul modelelor premium, cu o ediţie specială a modelului hibrid M35h. Botezată Business Edition, versiunea caută să se ridice la înălţimea numelui pe care îl poartă şi vine să sporească pachetul tehnologic disponibil pe versiunea de serie.

Comparativ cu aceasta, M35h Business Edition aduce în plus sistemul de navigaţie avansat Conectiviti+. Nu lipsesc nici farurile bi-xenon cu tehnologie adaptivă AFS, camera pentru marşarier, senzorii de parcare şi de monitorizare a presiunii din pneuri. Pentru clienţii mai pretenţioşi, M35h Business Edition plusează cu scaune faţă, îmbrăcate în piele de înaltă calitate, cu funcţie de ventilaţie şi încălzire, navigaţie prin satelit cu recunoaştere vocală, Bluetooth, USB şi sistem audio Bose cu 10 difuzoare şi tehnologia Bose AudiPilot2, cu rol de anulare a vibraţiilor şi a altor zgomote ambientale.

Sub capotă nu sunt modificări, Infiniti preferând să nu se atingă de ansamblul hibrid, compus dintr-un motor V6 şi o unitate electrică, care oferă împreună 364 de cai putere. Preţul anunţat de Infiniti este de 58.715 euro.

via autoblog

  • edi80, joi, 06.09.2012 19:30

    o masina cu stil pentru cei care inteleg si stiu ce e luxul si bunul gust!!