Informații neoficiale: noua generație Dacia Sandero va fi prezentată în luna iunie

Publicat marţi, 19.05.2020 10:59 de Daniel Popescu, Foto: Dacia

Noua generație Dacia Sandero va fi prezentată în luna iunie, cu câteva luni mai devreme decât planificarea inițială, potrivit unor informații neoficiale din presa franceză.

Dacia intenționa să prezinte noile generații Sandero și Logan la sfârșitul lunii septembrie în cadrul Salonului Auto de la Paris.

Între timp, evenimentul a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2, însă ipoteza principală a fost că producătorul român va respecta datele de prezentare prin intermediul unor lansări online.

Cu toate acestea, publicația franceză MotorsActu susține că Dacia a decis să devanseze prezentarea noii generații Sandero pentru luna iunie.

"Potrivit mai multor surse, data prezentării noii Dacia Sandero a fost devansată pentru luna iunie, în ciuda situației foarte dificile din piața auto globală", menționează sursa citată.

Nu este clar dacă devansarea prezentării va însemna și o devansare a startului vânzărilor, care în prezent este preconizat pentru sfârșitul anului sau prima parte a anului viitor. De asemenea, este posibil ca prin această strategie Dacia să separe prezentarea noii generații Sandero de cea pentru noua generație Logan.

Potrivit unor informații neoficiale publicate la sfârșitul anului trecut, noul Sandero va fi dezvoltat pe o versiune low-cost a platfomei CMF-B și va prelua motorizările noului Renault Clio, cu excepția celor mai puternice unități.

De asemenea, versiunea Sandero Stepway, care generează circa 75% dintre vânzările gamei Sandero, va beneficia de o motorizare mild-hybrid E-Tech preluată de la Clio care include un motor aspirat pe benzină de 1.6 litri care generează 140 CP.

Via MotorsActu

  • Ioeugen, marţi, 19.05.2020 11:18

    @Green_alex...poate n-ai observat ca e vorba de o versiune low-cost a platformei..,

  • tng, marţi, 19.05.2020 13:16

    combinatii, adaptari, redenumiri,arata incercarile disperate ale Renault de a abtine ceva profit.

  • Kirotractor, marţi, 19.05.2020 13:28

    ...Chiar așa să fie, AM? (*motor aspirat pe benzină de 1.6 litri de origine Nissan, care generează 140 CP.*) -- eu știam de 91 CP. . Plus că nu-i vorba de vreun mild-hybrid, ci de sistemul KERS adoptat-adaptat de francezi de la mașinuțele lor din f1, cutia de viteze nefiind nici eCVT, nici EDC, ci una automată cu... craboți dacă știți ce-s ăia, deși mă îndoiesc până la pământ. :-) ...Pe Clio E-Tech, evident, fiindcă Sandero nu se știe sub ce formă va fi *hibridizat* (zvonurile vb. oricum de 130 CP, dar iarăși am dubii.) În orice caz, devansarea prezentării noii generații are zic eu cauze simple, legate de uzura morală avansată a actualei.

  • DLP, marţi, 19.05.2020 16:36

    Eu cred ca are legatura cu posibila/probabila reorientare a clientilor (dupa 2 luni de reflectie interioara, acasa in izolare*) catre produse mai de la baza piramidei (Sandero nou), dar nu chiar de pe ultimul de jos (Sandero existent). *Prafu' se pune la fel de repede pe orice masina indiferent de marca.

  • aha, marţi, 19.05.2020 18:46

    Motor aspirat pe benzină 1.6 _ 140 cp? Măi sa fie... Poate cu electric cu tot. E altă mâncare de pește. @kirotractor, prin '82 am văzut și pipăit craboți. De prin '79 îi știu teoretic ;)))

  • hazard, miercuri, 20.05.2020 07:44

    oare o sa reuseasca sa o faca sa nu se mai dea peste cap daca faci manevra de evitare la peste 60km/h? Dacia, Doamne ajuta!

  • sandu, miercuri, 20.05.2020 10:04

    momentan e masina cea mai ok de la dacia. nu din punct de vedere al sigurantei, ca aici este o cutie pe roti. dar din punct de vedere consum, dotari, pret. lumea trece incet incet de la logan la sandero, isi dau seama ca portbagajul este mai incapator la un hatchback decat la o berlina.

  • Alexandru, miercuri, 20.05.2020 11:53

    Oricum nu le mai cumpara nimeni in viitor. Mai ales Dacia...se vor cumpara in continuare supercaruri dar masini pt. oameni de rand mai greu. Sa nu uitam ca milioane de persoane au ramas in lume fara loc de munca iar Dacia nu e masina de milionar ci de om de rand. Ori daca ei nu mai au nici bani de o paine numai de Dacia noua nu le mai arde....