Înmatriculări de mașini noi în România în luna august: piața a scăzut cu peste 3%

Publicat joi, 14.09.2017 11:45 de Cornel Șocariciu

Înmatriculările de mașini noi în România în luna august au înregistrat o scădere de 3.3%. Dacia rămâne în topul preferințelor, iar Volkswagen și Skoda rămân pe podium.

Imediat după eliminarea timbrului de mediu, piața de mașini noi din România a înregistrat creșteri consistente. Dar ultima lună de vară a venit cu o scădere. Mai exact, în luna august, românii au înmatriculat 12.001 mașini, cu 3.3% mai puțin comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut (12.411 mașini noi înmatriculate în august 2016).

Dacia rămâne marca favorită a românilor. Constructorul de la Mioveni a raportat 3.923 de exemplare, cu 6.04% mai puțin față de luna august 2016. Pe locul secund în topul preferințelor se află Volkswagen cu 989 de unități, în scădere cu 11.54%.

Ultima treaptă a podiumului a fost adjudecată de Skoda cu 895 de mașini înmatriculate în luna august (-8.11%). Topul continuă cu Renault (834 de mașini, scădere cu 6.92%) și Ford (803 exemplare, scădere cu 5.37%).

La polul opus se află Alfa Romeo (5 exemplare), Maserati (4 exemplare), Bentley și SsangYong cu câte 2 unități și Ferrari, Lada și Tesla Motors cu câte un exemplar.

Via | DRPCIV

  • Eugen M, joi, 14.09.2017 18:04

    Care este sursa acestor informatii? sa fie APIA? Informatiile prezentate in articol nu cred ca sunt corecte! Alfa Romeo a vandut 5 masini in Bucuresti, dar totalul la nivel de tara este 11 bucati. Dacia a vandut 2357 de unitati, departe de suma de 3923 mentionata in articol. Skoda are 925 iar Renault 924. VW are 1229 fata de 989 cat e mentionat in articol. Probabil ca avem surse diferite?

  • probabil ca ..., joi, 14.09.2017 20:40

    numarul mai mic de masini noi inmatriculate se poate explica fie din cauza concediilor, fie din cauza numarului mare de romani ce prefera sh-uri; cred ca cea de-a doua varianta este cea reala, o vina au, zic eu, si producatorii/ dealerii care au tot crescut preturile.