Înmatriculări în România în luna iulie: mașinile noi, creștere de 34%. Volumul mașinilor second-hand continuă să scadă

Publicat joi, 09.08.2018 12:46 de Cornel Șocariciu

Românii au înmatriculat peste 15.000 de mașini noi în luna iulie, în creștere cu 34%, dar și circa 39.500 de vehicule second-hand, în scădere cu 4.21% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Înmatriculările de mașini noi au crescut puternic în luna iulie și au ajuns la 15.210 unități, potrivit raportului oferit de Direcția Regim Permise Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Volumul este în creștere puternică cu peste 34% comparativ cu perioada similară din 2017. O mare parte din acest rezultat se datorează celor de la Dacia. Constructorul de la Mioveni a înregistrat o creștere de peste 41%, la 4.808 unități. Producătorul ceh Skoda a ocupat poziția secundă după ce s-a oprit la 1.345 de unități, în creștere cu 32.77% față de aceeași perioadă a anului trecut. Pe ultima treaptă a podiumului s-a clasat Volkswagen cu 1.309 unități (+12.55%). În luna iulie, românii au înmatriculat 1.095 de unități Renault (+36%), 964 de exemplare Ford (+26.5%) și alte 942 de automobile Opel (+81.5%).

La nivelul primelor 7 luni ale anului, înmatriculările de mașini noi au ajuns la 75.278 de unități, în creștere cu 33.61%. Dintre acestea, 21.213 exemplare au fost produse de Dacia (+46%).

În schimb, piața vehiculelor second-hand este în continuare în scădere comparativ cu anul trecut. În luna iulie, au fost înmatriculate 39.401 unități second-hand, cu 4.21% mai puține decât în 2017. Totalul pe primele 7 luni ale anului este de 274.195 de unități, în scădere cu 6.87% față de perioada similară a anului trecut.

Românii au înmatriculat 69.023 de exemplare second-hand produse de Volkswagen și 29.407 unități Opel. Topul înmatriculărilor second hand este completat de BMW (26.185 de unități), Audi (25.582 de exemplare) și Ford (25.291 de unități).

Vehicule Înmatriculări
iulie 2018
Creștere Înmatriculări
ian-iul 2018
Creștere
Mașini noi 15.210 34.19% 75.278 33.61%
Second hand 39.401 -4.21% 274.195 -6.87%

Via | DRPCIV

  • SIMPLE MINDS, joi, 09.08.2018 15:05

    In anul centenarului lucrurile o iau in directia corecta.Oare cine ne impiedica sa nu aniversam centenarul in fiecare an?Plus ca in 2019 preluam presidintia Consiliului European,alte doua semestre de impliniri marete iar de douazeci-douazeci nu mai e cazul sa amintesc....

  • Green_Alex, joi, 09.08.2018 18:16

    Cred ca diferentele reprezinta asezarea pietei de la noi in urma eliminarii taxei de prima inmatriculare si a zvonurilor despre restrictiile de circulatie pentru masinile cu motoare mai vechi. A inceput sa scada usor importul de sh si sa creasca inmatricularea de masini noi ieftine.

  • dragnea ftw, joi, 09.08.2018 19:28

    bravo psd!