Întinerire pentru toată familia: Volkswagen propune un facelift și pentru electricul e-Up!

Publicat vineri, 05.08.2016 17:18 de Bogdan Mirică

Volkswagen e-Up! nu a fost uitat. Modelul electric se bucură de același tratament de întinerire ca fratele său cu motoare convenționale.

După ce am asistat la revizuirea noului Up!, Volkswagen propune un set de modificări și pentru băiatul cuminte al gamei, adică versiunea sa electrică e-Up!.

Lista de modificări exterioare este similară cu cea a fratelui propulsat convențional. Asta înseamnă: oglinzi cu lumini de semnalizare, lumini LED diurne, un nou design pentru blocurile optice, pentru stopurile spate și pentru spoiler, precum și un nou deflector posterior. Sub capotă se ascunde același motor electric de 82 de cai putere, capabil să livreze 210 Nm.

Având în vedere că mașina cântărește doar 1139 de kilograme, resursele sunt suficiente pentru a-l ajuta pe e-Up! să atingă o viteză maximă de 130 de km/h și să accelereze de la 0 la 100 de km/h în doar 13 secunde. Unitatea electrică este ținută în viață de un pachet de baterii litiu-ion de 18.7 kWh, capabil să garanteze o autonomie oficială de 160 de kilometri.

Odată cu faceliftul se îmbunătățește și nivelul de echipare oferit standard: pe lângă Climatronic, parbriz încălzit, volan îmbrăcat în piele și funcție de frânare automată, VW e-Up! primește și senzori de ploaie, lumini Coming Home/Leaving Home, sistem multimedia, Bluetooth și integrare pentru navigație.

Pe lista de opționale se vor regăsi o cameră pentru marșarier, comenzi pe volan, un adaptor de încărcare rapidă și culori diferite de caroserie.

Pe piața din Germania, noul Volkswagen e-Up! va fi disponibil cu un preț de pornire de 26.900 de euro, al care se aplică o reducere de 4000 de euro, despre care am aflat deja că este foarte solicitată în această țară.