Într-o lume a fuziunilor, Mercedes nu este interesată să cumpere Aston Martin: "Independența este rețeta succesului pentru britanici"
Daimler, compania care deține brandul Mercedes-Benz, nu este interesată să achiziționeze Aston Martin, întrucât consideră că producătorul britanic trebuie să fie independent pentru a avea succes.
2017 a început cu una dintre cele mai importante tranzacții auto din ultimii ani, după ce Grupul PSA Peugeot-Citroen a achiziționat Opel de la General Motors.
Tranzacția a generat imediat o reacție din partea Alianței Fiat-Chrysler, care se aștepta la o ofertă de preluare din partea Grupului Volkswagen, însă germanii au refuzat oportunitatea și au ales în schimb un
În acest context, oficialii Daimler au fost întrebați dacă intenționează să cumpere Aston Martin, ca urmare a faptului că germanii au achiziționat 5% din acțiuni în 2013 pentru a furniza motoare și sisteme electronice. Totuși, Dieter Zetsche, CEO-ul Daimler, consideră că Aston Martin poate avea cu adevărat succes numai în calitate de constructor independent.
"Am avut toate oportunitățile de a crește numărul de acțiuni. Credem că pentru o companie de această mărime, independența este rețeta succesului. Credem că modul în care lucrăm împreună este perfect pentru ambele părți și nu avem de gând să schimbăm asta", a explicat el.
Aston Martin înregistrează pierderi financiare de 6 ani, însă vânzările bune înregistrate de noul DB11 la sfârșitul anului trecut oferă speranțe britanicilor. Acordul cu Daimler ajută Aston Martin să reducă costurile pentru dezvoltarea unor motoare mai eficiente, în contextul în care regulamentul pentru emisii va deveni din ce în ce mai dur în anii următori.
Via Reuters
sau le-a interzis marcela pana se alege cu brexitul asta..