Ipoteze: VW Scirocco

Publicat miercuri, 07.11.2007 14:38 de Mircea Meșter

Cu ceva mai putin de un an inainte de prezentarea oficiala, VW Scirocco se prezinta in toata splendoarea in imagini ipotetice.

Desi noua generatie a coupe-ului Scirocco este programata sa apara abia la sfarsitul anului viitor, designerii auto ai lumii se intrec deja in a crea desene ipotetice care infatiseaza noul model VW in prim plan. Normal, schitele au la baza formele conceptului Iroc, prezentat de germani la Paris, anul trecut.

Productia efectiva a viitorului model va debuta in Portugalia, acolo unde isi are centrul de comanda si Eos. In aceste conditii, zvonurile arata ca Volkswagen se va orienta de asemenea spre o versiune cabrio a lui Scirocco, care va profita din plin de platforma Eos. In ceea ce priveste motoarele coupe-ului Scirocco, gama va incepe cu 1.4 biturbo si se va incheia in glorie cu motorul V6 de 3.2 litri de pe Golf R32. Solutia tractiunii va fi duala, viitorii clienti putand opta atat pentru versiuni cu tractiune pe fata cat si pentru variante 4x4.