Jaguar aduce la Paris un concept hibrid cu design revoluţionar
Jaguar va expune la Salonul de la Paris un concept misterios, care prefigurează noua direcţie de design a constructorului. Trenul de propulsie va fi unul hibrid.
Şirul constructorilor europeni care anunţă premiere importante la Salonul Auto de la Paris, din această toamnă, se îngroaşă, de această dată cu Jaguar. Producătorul britanic va expune la standul său un concept radical, care lansează noi linii de design şi sărbătoreşte 75 de ani de existenţă Jaguar.
Conceptul parizian va avea dimensiuni similare cu cele ale lui XK şi va expune viziunea unui model sportiv, capabil să aducă britanicilor un capital de imagine similar celui oferit de 918 Spyder nemţilor de la Porsche, în cadrul Salonului de la Geneva.
Spre deosebire de omologul său din Stuttgart, conceptul britanicilor nu va servi ca punct de plecare pentru un viitor model de serie. Scopul său va fi acela de a anticipa viitoarea linie de modele Jaguar, programată să debuteze în 2012, odată cu lansarea noii generaţii XK.
De asemenea, conceptul marchează sfârşitul actualei faze de design, inaugurată de Ian Callum cu XK şi finalizată cu limuzina XJ. Potrivit unor surse din anturajul biroului de deisgn Jaguar, noul concept va introduce o nouă grilă frontală, adaptabilă atât modelelor sportive cât şi celor de lux.
Totodată, conceptul constructorului britanic de lux va oferi publicului ocazia de a lua contact cu un nou tren de propulsie hibrid, ascuns sub caroseria futuristă. Deşi nu există informaţii oficiale, speculaţiile vorbesc despre un motor V6 pe benzină, supraalimentat, asistat de un motor electric, înglobat în cutia cu opt rapoarte, de provenienţă ZF.
via | autocar
Seamana cu asta : http://www.automarket.ro/stiri/galerie-foto-mazda-shinari-de-la-idee-la-concept-32859.html