Jaguar nu va construi o versiune de serie a lui Bertone B99 Concept

Publicat marţi, 08.03.2011 14:49 de Sebastian Toma

Oficialii Jaguar au infirmat posibilitatea dezvoltării unei versiuni de producţie a conceptului B99 realizat de Bertone şi prezentat la Salonul Auto de la Geneva.

După cum ştiţi, cei de la Bertone au prezentat la Salonul Auto de la Geneva conceptele B99 şi B99 GT. Respectivul model ar reprezenta un înlocuitor al lui X-Type şi un competitor al modelelor BMW Seria 3 şi Mercedes-Benz C-Klasse. Având în vedere silueta modelului şi modul în care aspectul său era legat de gama Jaguar, existau zvonuri care sugerau că englezii vor produce acest model în următorii ani. Mai mult decât atât, se pare că designerii Bertone nu au fost plătiţi de cei de la Jaguar să deseneze acest model şi l-au realizat independent.

"L-am văzut pentru prima oară ieri. Nu este conceptul nostru. Apreciem faptul că marca Jaguar este suficient de interesantă încât designerii să creeze concepte pentru ea în mod individual. Nu ne simţim jigniţi şi nu ne deranjează, dar modelul în cauză nu este pentru noi, pur şi simplu", a declarat Adrian Hallmark, directorul global al mărcii Jaguar, în cadrul unui interviu pentru Automotive News.

Cei de la Jaguar au declarat însă că vor realiza un sedan de clasă medie pe care îl vor lansa în 2013 sau 2014. Englezii au mai spus că nu au ales încă aspectul exterior al modelului respectiv şi că au numeroase concepte realizate de ei, la care s-a lucrat foarte mult, dar nu au stabilit încă un aspect precis. Ceea ce au realizat cei de la Bertone, un concept gândit pentru Jaguar, dar care nu a fost cerut de producătorul respectiv, este o practică comună în rândul designerilor auto din Europa, ideea din spatele acestei practici fiind atragerea de clienţi şi prezentarea unor idei de design ale casei respective.

Via | AutomotiveNews (înreg.)

  • .marius., marţi, 08.03.2011 16:12
    Pity...

    Arata foarte bine.

  • ina, miercuri, 09.03.2011 08:03

    pacat!!!!!!!!!!!!!!!!!