Jaguar: "Toate modelele noi vor fi disponibile şi cu tracţiune integrală"
Adrian Hallmark, directorul global al mărcii Jaguar, a anunţat că toate modelele viitoare vor fi oferite şi în compania unui sistem de tracţiune integrală, disponibil opţional.
Jaguar va oferi şi versiuni cu tracţiune integrală ale viitoarelor sale modele, anunţă Autocar. Publicaţia britanică îl citează pe Adrian Hallmark, directorul global al mărcii Jaguar, care anunţă intenţia constructorului de a oferi această opţiune pentru toate modelele viitoare. În prezent, gama Jaguar are doar două modele oferite şi în versiuni cu tracţiune integrală, XJ şi XF, care pot fi comandate în această configuraţie doar în compania unu motor V6 de 3.0 litri.
Însă, viitoarele modele Jaguar vor avea platforme noi, planificate din start pentru a suporta atât versiuni cu tracţiune integrală, cât şi versiuni cu tracţiune spate. Jaguar nu va oferi noile modele cu tracţiune integrală pe toate pieţele pe care activează, urmând să ţintească doar pieţele unde aceste modele sunt căutate în mod special. În primă fază, cei de la Jaguar îşi vor prioritiza investiţiile în această direcţie, astfel încât să ofere doar combinaţiile populare de motoare şi transmisii în compania unui sistem de tracţiune integrală.
Jaguar ar putea împărţi viitoarele platforme cu Range Rover, o altă marcă deţinută de Tata Motors, care plănuia o ofensivă similară în următorii ani. În plus, Jaguar şi Land Rover pregăteau încă din 2011 o ofensivă privind o gamă nouă de motorizări, care să fie utilizată în ambele portofolii. Împreună cu gama de transmisii, sistemele multimedia şi platformele, Jaguar şi Land Rover ar putea face economii de scară semnificative în următorii ani, menite să finanţeze dezvoltarea viitoarelor modele.
Via Autocar
VRAVO BRAVO BRAVO JAGUAR E MINUNEA PE ROTI..