Jeep Wrangler primește versiune plug-in hybrid: 381 de cai putere și autonomie electrică de 40 de kilometri
Jeep Wrangler va fi disponibil de la începutul anului viitor și într-o versiune plug-in hybrid de 381 de cai putere cu baterie de 17 kWh și autonomie electrică de 40 de kilometri, calculată pe baza standardului american EPA.
La doar câteva zile după publicarea unui teaser video, Jeep a oferit primele imagini și informații oficiale despre noua versiune plug-in hybrid pentru Wrangler.
La fel ca în cazul ceorlalte modele plug-in hybrid din gamă, varianta va fi comercializată sub brandul Wrangler 4xe, însă beneficiază de o platformă tehnică mai performantă.
Astfel, Wrangler 4xe mizează pe un motor pe benzină cu patru cilindri de 2.0 litri și un motor electric poziționat în partea din față. Ansamblul oferă tracțiune integrală și generează 381 de cai putere și un cuplu maxim de 637 Nm, în timp ce cutia de viteze este automată cu 8 trepte.
Între timp, bateria are o capacitate de 17 kWh, 96 de celule Li-Ion și sistem electric de 400 de volți. Jeep menționează o autonomie de 40 de kilometri, însă aceasta a fost calculată pe baza standardului american EPA.
Întrucât acesta este mai dur decât standardul european WLTP, cel mai probabil autonomia pentru piețele de pe Bătrânul Continent va fi de 50 de kilometri, una larg răspândită în rândul modelelor PHEV.
Jeep menționează că modelul off-road va avea un unghi de abordare de 44 de grade, un unghi de degajare de 35.6 grade și o gardă la sol de 27.4 centimetri. În plus, Wrangler 4xe va putea aborda ape cu adâncimi de până la 76 de centimetri.
Wrangler 4xe va fi disponibil în Europa, Statele Unite și China la începutul anului 2021.
Via Jeep