Jeep Wrangler Rubicon are și versiune din piese Lego: produsul va fi disponibil din 1 ianuarie și costă 50 de euro
Lego și Jeep au prezentat macheta unui Wrangler Rubicon. Aceasta conține 665 de piese și va putea fi comandată începând cu 1 ianuarie.
În urmă cu doar câteva zile, Lego și McLaren au lansat o machetă cu lungimea de 32 de centimetri a actualului Senna GTR. Produsul face parte din colecția Lego Technic și va fi disponibil pentru comandă începând cu 1 ianuarie.
Tot din 1 ianuarie, gama Technic va include și un Jeep Wrangler Rubicon. Dezvoltat împreună cu specialiștii din cadrul companiei americane, macheta conține 665 de piese și va fi disponibilă pentru suma de 50 de euro.
"Jeep Wrangler este un simbol pentru pasionații de off-road. Modelul integrează o mulțime de elemente speciale și a fost important pentru mine să pot împacheta cât mai multe dintre ele în replica Lego Technic. Sper că fanii modelului, dar și pasionații de Lego se vor bucura de aceste lucruri pe care le-am dezvoltat împreună cu echipa de design Jeep", a declarat Lars Thygesen, designer în cadrul Lego Technic.
Macheta modelului american va fi echipată cu suspensii speciale, cu un sistem de direcție acționat manual prin intermediul unui buton aflat în partea din spate a mașinii și cu un troliu. Produsul are o lungime de 24 de centimetri, lățimea măsoară 13 centimetri, iar înălțimea este de 12 centimetri.
Via | Lego
L-am luat azi pentru copil cica. Revin cu detalii cand ajunge :)