Kia Romauto i-a făcut cadou lui Mihai Leu un Sportage
Mihai Leu, campionul mondial la Box din 1997, a primit cadou un Kia Sportage din partea Kia Romauto, importatorul mărcii în România.
Kia Romauto, importatorul mărcii pe piaţa din România, i-a făcut cadou lui Mihai Leu un Sportage în baza parteneriatului pe care l-au semnat în urmă cu doi ani. Fostul campion mondial la box a primit un Kia Sportage 1.6 GSL 4X2 6MT Classic, căruia i-au fost adăugate câteva echipamente opţionale.
"Este o maşină puternică, sigură, cu un aspect modern şi avangardist. De aceea, sunt bucuros că ea va fi condusă de Marco, fiul meu, care este student la două facultăţi în Timişoara. Este cel mai frumos cadou pe care l-am primit de Crăciun în ultimii ani", a mărturisit Mihai Leu.
Kia Sportage pleacă de la 17.298 de euro cu TVA inclus pe piaţa din România. Preţul este valabil pentru versiunea 1.6 GSL 2WD Classic. Aceasta este echipată cu un motor pe benzină de 1.6 litri, care dezvoltă 135 CP şi 164 Nm. Versiunea are un consum mediu de 6.8 litri la sută, necesită 11.5 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h şi 178 km/h.
Via Kia
hopa, a existat un astfel de parteneriat ? si noi de ce nu am auzit de el ?