La loc comanda! Formula 1 revine la sistemul de calificări de anul trecut începând cu Marele Premiu al Chinei

Publicat vineri, 08.04.2016 17:22 de Daniel Popescu

Sistemul eliminatoriu pentru calificări va fi abandonat după numai două curse în favoarea procedurii folosite până în sezonul precedent.

Echipele au reuşit să-şi impună punctul de vedere cu privire la sistemul de calificări pentru Formula 1 în urma eşecului formatului eliminatoriu utilizat în primele două runde din Australia şi Bahrain.

Acestea au transmis forului mondial că refuză orice compromis şi au solicitat în unanimitate revenirea la sistemul de calificări folosit până anul trecut, în care cei mai lenti piloţi sunt eliminaţi abia în finalul fiecărei părţi a calificărilor. Chiar dacă au susţinut în permanenţă că nu sunt de acord cu acest lucru, FIA şi Bernie Ecclestone au acceptat în cele din urmă varianta echipelor, întrucât în caz contrar sistemul eliminatoriu ar fi rămas în vigoare.

"La cererea unanimă a echipelor, FIA şi Ecclestone au acceptat în interesul campionatului să solicite Comisiei F1 şi Consiliului Mondial revenirea la formatul de calificări din 2015. Dacă va fi aprobată, această propunere va intra în vigoare începând cu Marele premiu al Chinei şi se va aplica pentru restul sezonului", precizează forul mondial într-un comunicat de presă.

În contextul în care toate parţiale au ajuns la un numitor comun, acordul Comisiei F1 şi votul Consiliului Mondial reprezintă o simplă formalitate care va fi realizată pe parcursul următoarelor zile. Echipele sunt însă deschise la experimentarea unor noi formate pentru calificări în perspectiva sezonului 2017.

Via Motorsport

  • Sumi7, vineri, 08.04.2016 20:27

    Bine ca am scapat de de acel fake. Erau de toate numai spectacol nu la acele calificari!