Lamborghini aduce un tribut legendarei trupe The Beatles

Publicat miercuri, 05.10.2022 11:35 de Alexandru Monenciu

Constructorul din Sant'Agata Bolognese aduce un omagiu legendarei trupe The Beatles, la aniversarea celor 60 de ani de la debutul single-ului "Love Me Do", cu un tur special prin Londra. Mașina aleasă, un Lamborghini 400 GT 2+2.

În 5 octombrie 1962, legendara trupă The Beatles lansa single-ul de debut "Love Me Do". Melodia a fost înregistrată pe Abbey Road și interpretată live pe acoperișul sediului Savile Row Apple Corps în 30 ianuarie 1969. În timpul acestui concert, la parterul clădirii era parcat un Lamborghini 400 GT 2+2.

Mașina apare chiar și în documentarul "Get Back" (dedicat formației britanice) al celebrului Peter Jackson.

Pentru a marca cei 60 de ani trecuți de la debutul single-ului "Love Me Do", Lamborghini a organizat acum un tur special pe străzile Londrei, în onoarea trupei britanice. Punctul de plecare a fost chiar studioul Abbey Road, iar destinația Savile Row.

Mașina aleasă pentru acest tur a fost, desigur, un Lamborghini 400 GT 2+2. Potrivit mărcii italiene, Paul McCartney, ar fi deținut un asemenea exemplar în 1968, pe când trupa înregistra albumul "White Album".

Lamborghini 400 GT 2+2 a debutat în 1966, iar designul a fost semnat de Carrozzeria Touring. Sub capotă, modelul italian ascundea un motor V12 de 4.0 litri.

via Lamborghini

  • Mike, miercuri, 05.10.2022 12:12

    Maşină termică de istorie, trecută, bună dar veche,...

  • Seriff, miercuri, 05.10.2022 13:43

    @Mike, da, corect, daca era o electrica era demult la fier vechi, apropo ti-ai luat inca electrica sau tot astepti sa se ieftineasca?