Lamborghini Gallardo, ars pe jumătate în Malaezia

Publicat luni, 26.09.2011 18:20 de Bogdan Mirică

Un exemplar Lamborghini Gallardo a sfârşit în flăcări pe o şosea din Malaezia. Proprietarul susţine că o scurgere de combustibil a provocat incendiul.

E trist să vedem un nou supercar sfârşind în cenuşă. De această dată vorbim despre un Lamborghini şi nu despre un Ferrari, cum era tradiţia rubricii "Accidente exotice". S-a întâmplat în Nukit Damansara, o localitate din Malaezia, pe o şosea cu o serie de viraje solicitante.

În timp ce se afla la volan, proprietarul unui Lamborghini Gallardo a observat cum flăcările începeau să învăluie posteriorul maşinii. Şoferul a oprit imediat şi a părăsit supercarul, care a ars apoi pe jumătate, sub privirile sale neputincioase.

Intervievat de o publicaţie locală, acesta a declarat: "Coboram o pantă când am observat fum în zona motorului. Apoi a trebuit să asist fără putere la incendierea maşinii pe care o am de trei ani şi de care sunt foarte ataşat."

Proprietarul abia ajuns la 30 de ani a declarat poliţiei şi presei că suspectează o scurgere de combustibil la originea incendiului. Ancheta va stabili cauzele producerii accidentului şi dacă şoferul va putea cere despăgubiri. 

via | carscoop

  • grigore, luni, 26.09.2011 18:35
    ars de viu...

    ...s-a dus in raiul masinilor...

  • ani[I]aL_2008, marţi, 27.09.2011 09:48

    Nasol moment. Dai o caruta de bani pe asa masini, si ele se aprind ca niste chibrite....Nu se mai fac masini ca inainte, indiferent de producator.