Land Rover Defender va avea un frate mai mic. Ar putea fi un model electric
Potrivit unor informații din presă, Land Rover pregătește un nou SUV electrificat pentru a doua jumătate a deceniului actual. Noul model ar urma să fie un frate mai mic al lui Defender, iar lansarea ar urma să aibă loc în 2027.
În cadrul unei conferințe unde au fost invitați acționarii Grupului JLR, Adrian Mardell, CEO-ul concernului britanic, a confirmat că va fi lansat un nou model de teren electrificat spre sfârșitul actualului deceniu. Mai exact, este vorba despre un model care va fi asemănător vizual cu Defender, dar care va avea dimensiuni mai mici.
Potrivit publicației Autocar, noul model ar putea fi botezat chiar Defender Sport, iar lansarea noului SUV ar urma să aibă loc în 2027. Modelul de teren va fi bazat pe viitoarea platformă dedicată EMA, care va fi baza viitoarelor modele electrice și hibride ale grupului britanic. De asemenea, aceeași publicație mai precizează că fratele mai mic al lui Defender va fi oferit în variantă cu 4 uși și va fi de mărimea lui Skoda Kodiaq.
Deocamdată, nu există mai multe informații despre viitorul model. În orice caz, știm că acesta va fi vândut sub noua marcă Defender, după ce JLR a anunțat o restructurare majoră în care numele acesta, precum și Discovery și Range Rover vor deveni mărci de sine stătătoare.
via Carscoops
4 uși? Deci va fi o berlină în 3 volume