Land Rover Evoque Cabrio: imagini cu primul SUV decapotabil din Europa

Publicat vineri, 02.10.2015 11:15 de Bogdan Mirică

Land Rover se pegătește să lanseze primul său SUV decapotabil. Este vorba despre varianta cu acoperiș rabatabil a actualului Evoque. Lansarea este programată în noiembrie.

În primăvara anului 2012, designerii Land Rover testau reacția publicului european la ideea unui SUV decapotabil. Range Rover Evoque Cabrio Concept a atras o mulțime de curioși, dar în același timp și mulți clienți interesați de intersectarea a două segmente atât de diferite.

Range Rover Evoque Cabrio Concept - primele imagini oficiale

Prin urmare, la trei ani de atunci, Land Rover revine asupra subiectului cu o serie de teasere în mărime naturală. Este vorba despre șase machete create din sârmă, la scara 1:1, ale viitorului Evoque Cabrio de serie. Machetele au fost amplasate în mai multe zone cheie din Londra (în mai multe magazine Harrods și în cartierul Mayfair), pentru a anunța debutul SUV-ului decapotabil.

Sârmele din care au fost construite sunt modelate chiar de designerii Land Rover, sunt din aluminiu și au fost vopsite în culori aprinse. Ele reiau o idee de teaser folosită în același mod, în anul 2011, pentru lansarea actualului Evoque.

”Range Rover Evoque Convertible este perfect pentru o zonă urbană ca cea a Londrei. Tocmai de aceea orașul este și locul potrivit pentru a devzvălui tuturor primul SUV compact decapotabil din lume. Locurile alese pentru a amplasa machetele reflectă stilul rafinat al viitorilor clienți Evoque Convertible”, a declarat Gerry McGovern, directorul de design Land Rover.

Declarația acestuia, precum și teaserele în mărime naturală pregătesc terenul pentru lansarea oficială, programată în luna octombrie.

  • Adi, vineri, 02.10.2015 14:57

    O sa fie frumos.