Land Rover introduce tracţiune faţă pentru Range Rover din 2011

Publicat marţi, 18.05.2010 10:48 de Bogdan Mirică

Constructorul britanic a anunţat introducerea unei versiuni cu tracţiune faţă pentru Range Rover, începând cu 2011, şi a confirmat lansarea unui diesel hibrid in următorii trei ani.

Land Rover a anunţat astăzi că va introduce o nouă opţiune în gama actualului Range Rover. Este vorba despre o versiune cu tracţiune faţă, care vine să completeze oferta deja existentă, cu tracţiune integrală. Noua configuraţie îi va permite SUV-ului să emită numai 130 de g/km şi să devină oficial cel mai uşor şi mai "zgârcit" Range Rover din istorie.

Aşteptat să debuteze pe piaţă începând cu anul viitor, noua versiune cu tracţiune faţă este doar un preambul înaintea lansării celui mai eficient Land Rover din istorie, un hibrid programat să îşi facă apariţia pe străzi în 2013. Constructorul britanic s-a angajat împreună cu Jaguar să investească aproximativ 930 de milioane de euro în dezvoltarea tehnologiilor hibride.

Primele rezultate se vor vedea încă de anul acesta, sfârşitul lui 2010 urmând să aducă pe străzi primele prototipuri diesel-hibrid, gata de testare. Dezvoltat pe platforma actualului Range Rover Sport, dieselul hibrid, cunoscut momentan sub titulatura Range_e, va fi gata pentru debutul oficial abia în 2012, un an mai târziu fiind aşteptat şi pe piaţă.

Revenind la noua versiune cu tracţiune faţă, Phil Popham, director executiv in cadrul Land Rover, a declarat că "producătorul britanic îşi extinde oferta pentru publicul larg, continuând să ofere vehicule cu tracţiune integrală pentru cei care îşi doresc escapade off-road. Mai nou însă, oferim şi o alternativă economică pentru cei care nu au nevoie de ieşiri în teren accidentat."

via | canadiandriver

  • STI, marţi, 18.05.2010 13:38
    a innebunit lupul!!!

    ...

  • black_ink, marţi, 18.05.2010 16:18
    no meaning!

    Un range rover doar cu tractiune fata..o masina fara rost! ..freak of nature!....ma rog,e mult spus "al naturii"..ca nu mai are rost sa il scoti de pe asfalt... parerea mea!

  • MF, marţi, 18.05.2010 16:40
    Range

    Hm.. ma gandesc oare cati au condus Range-ul in afara asfaltului... Cam putini.

  • Victor, marţi, 18.05.2010 18:05
    Range Rover

    Pacat mare pacat,asistam la moartea unei legende..daca au luat-o p panta asta sigur sigur urmatoarea generatie de Range Rover va fii doar un SUV gen X5,Q7 pacat si asta se datoreaza numai unor oameni de tip EBA care ajung sa constituie clientela acestui tip de masini

  • D3str0y3r, luni, 12.07.2010 19:41
    Re:

    Range, eu il scot frecvent in afara asfaltului si se descurca excelent, cu toate ca am jante pe 20. Si pe zapada merge super