Lege: clădirile cu peste 10 locuri de parcare vor fi obligate să aibă infrastructură de încărcare pentru mașinile electrice
Dacă au peste 10 locuri de parcare, clădirile rezidențiale și nerezidențiale noi sau care vor fi supuse unor lucrări de renovare majoră vor trebui să aibă infrastructură pentru instalarea stațiilor de încărcare a vehiculelor electrice, se arată într-o lege publicată în Monitorul Oficial în luna iulie.
Legea 101/2020, care modifică prevederile Legii 372/2005 privind perfomanța energetică a clădirilor și care se află acum în vigoare, aduce schimbări importante cu privire la infrastructura de încărcare pentru mașinile electrice și hibride.
În cazul clădirilor nerezidențiale noi sau supuse unor lucrări de renovare majoră, care au mai mult de 10 locuri de parcare, investitorii/proprietarii acestora, după caz, sunt obligați să instaleze
Acestea trebuie să permită instalarea, într-o etapă ulterioară, a punctelor de reîncărcare pentru vehicule electrice. Regula se aplică atunci când parcarea se situează în interiorul clădirii sau este adiacentă acesteia, ori dacă măsurile de renovare includ parcarea sau infrastructura electrică a clădirii/parcării.
În cazul clădirilor nerezidențiale existente cu peste 20 de locuri de parcare, proprietarii au obligația de a instala până la data de 1 ianuarie 2025 un număr de puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice cel puțin egal cu 10% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puțin de două puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice. Excepție de la aceste obligații fac clădirile deținute și ocupate de întreprinderi mici și mijlocii.
În cazul clădirilor rezidențiale noi sau renovate major, care au mai mult de 10 locuri de parcare, investitorii/proprietarii acestora, după caz, sunt obligați să asigure instalarea tubulaturii încastrate pentru cabluri electrice pentru fiecare loc de parcare, pentru a permite instalarea într-o etapă ulterioară a punctelor de reîncărcare pentru vehicule electrice.
Prevederile de mai sus nu se aplică clădirilor rezidențiale și nerezidențiale noi sau supuse unor renovări majore pentru care au fost depuse cereri de autorizație de construire înainte de 10 martie 2021. De asemenea, ele nu se aplică nici clădirilor existente rezidențiale și nerezidențiale supuse unor renovări majore pentru care costul estimativ al instalațiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice și de încastrare, prevăzut în devizul general și specificat în memoriul pe specialități, depășește 7% din costul total al renovării majore a clădirii.
Nu-mi place absolut deloc noua grafica. Imi mananca ficatii. Deschid pagina sa citesc articolul si vad o poza si titlul. Fara sa dau scroll... nu se poate La poze ma uit in galerie daca vreau, nu vad de ce ar trebui o poza sa ocupe atata din ecran.