Lexus încearcă să atragă tinerii: japonezii vor lansa un nou SUV subcompact inspirat din spectaculosul concept UX

Publicat miercuri, 15.03.2017 14:01 de Daniel Popescu

Lexus a confirmat lansarea unui nou SUV subcompact cu design inspirat din conceptul UX, care va avea scopul de a stârni interesul clienţilor tineri.

Cu numai 6 luni în urmă, Lexus UX Concept (foto) a fost una dintre cele mai spectaculoase apariţii de la Salonul Auto de la Paris, în special datorită designului futurist cu unghiuri drepte şi ascuţite. Pentru japonezi nu a fost însă un simplu exerciţiu de imaginaţie, întrucât unele elemente de pe acest concept vor fi împrumutate de un nou model din gama Lexus.

Informaţia a fost confirmată de vice-preşedintele executiv al companiei, Yoshihiro Sawa, care anunţă că noul model se va adresa în special tinerilor, lucru deloc surprinzător dacă luăm în calcul designul spectaculos. "Facem UX. Nu este atât de departe. Cu excepţia lui IS şi CT, proprietarii Lexus sunt în vârstă, dar începând din acest an încercăm să atragem clienţi mai tineri", spune el.

Pentru moment nu este clar dacă modelul de serie va purta numele UX, însă Lexus a înregistrat deja în Europa denumirile de versiuni UX250 şi UX250h. Cel mai probabil, vorbim despre un SUV subcompact care va fi prezentat oficial până la sfârşitul acestui an şi care va avea drept rivali modele precum Audi Q2 sau Mini Countryman.

Întrucât este adresat tinerilor, noul model va fi şi cel mai accesibil din gama Lexus, preluând astfel ştafeta de la Lexus CT, care nu se bucură de vânzări prea bune pe câteva pieţe importante pentru japonezi, cum ar fi cele din Statele Unite şi China.

Via Leftlane

  • hans, miercuri, 15.03.2017 15:50

    Daca poate sa-mi explice si mie un "cunoscator": unde tot viseaza Mexus tineri cumpatatori de premium?

  • Scorpionul.negru, miercuri, 15.03.2017 18:56

    @hans Sunt destui dar nu o sa cumpere Lexus. Exista marci mult mai interesante ca Toyotele lor mai bine finisate !

  • q, miercuri, 15.03.2017 19:24

    mda...beizadelele fara cultura si educatie ,, isi,, cam iau beamvuri...aici va dau dreptate

  • Coco, miercuri, 15.03.2017 22:39

    Un model foarte interesant și care cred că se va în special celor tineri cărora le plac mașinile... premium aristocrate

  • lorinczi.thomas, miercuri, 15.03.2017 23:07

    designul ala mai mult inspaimanta decat sa atraga, parerea mea

  • @hans, joi, 16.03.2017 09:16

    Aici iti dau dreptate tinerii cumparatori de premium in general sunt beizadele si cum beizadelele n-au nimic in comun cu educatia ,cultura si bunul gust/simt ,normal ca li se cumpara beamveuri...

  • hans, joi, 16.03.2017 10:15

    Aproape ca ai dreptate. Dar statistic vorbind cumparatorii de entry level BMW (Serie 1) sunt doar jumatate sub 35 de ani. Cei drept cumparatorii de Serie 1 si 2 prin programul oficial de masini folosite sunt 90% tineri. Mercedes nu are nici 30% clienti sub 35 de ani la Clasa A. Si astea sunt masini de pana in 30-35 de mii. Acum la SUV-uri Q2 este departe de a se vinde extraordinar. Ai spune-mi care este portretul robot al tinarului care da 40+ pe acest produs.