Lexus LS reîncărcat: japonezii prezintă oficial a cincea generație a limuzinei prin excelență
Lexus LS este modelul prin care marca japoneză speră să-i atragă pe oamenii cu bani care nu vor să intre în "cercul închis" al limuzinelor germane din segmentul de lux. Iar noua generație este mai agresivă ca niciodată la nivel estetic.
Lexus folosește ediția 2017 a Salonului Auto de la Detroit, care și-a deschis astăzi porțile oficial pentru presă, pentru a prezenta noua generație a limuzinei LS, rivalul japonez al trioului german Clasa S - Seria 7 - A8. Dezvăluit la 28 de ani de la lansarea primei generații, un model considerat la acea vreme o revoluție tehnologică și inginerească, noul LS va fi cea de-a cincea generație a limuzinei japoneze și vine pe lume într-o perioadă în care atenția iubitorilor acestui tip de modele este concentrată pe de o parte pe lupta dintre Mercedes Clasa S și noul BMW Seria 7, pe de altă parte spre noua generație Audi A8, care va fi la rândul său prezentată în acest an.
Lexus LS: date esențiale
● Lexus LS este "nava amiral" a gamei de modele Lexus. Prima generație a fost lansată în 1989, iar astăzi ajunge la a cincea.
● Noul model este mai mare în dimensiuni, însă aspectul general este mult mai agresiv decât cel al mașinii pe care o înlocuiește. Acest lucru se datorează atât designului apropiat de ceea ce numim astăzi "coupe cu patru uși", cât și faptului că înălțimea mașinii a scăzut ușor, astfel că din profilul este ceva mai "așezat" pe șosea.
● Modelul este construit pe platforma tehnică Lexus GA-L, dedicată de marca japoneză modelelor de segmente superioare. Aceasta garantează o arhitectură cu propulsie (tracțiune spate) sau integrală, în funcție de versiune, element care oferă un nivel dinamic superior rivalilor care nu beneficiază de acest avantaj.
● La nivel estetic, noul LS se inspiră din gama de dată recentă Lexus și oferă linii care încearcă să amestece agresivitatea frontală cu o alură elegantă. Conform japonezilor, designerii au plecat de la o coală albă de hârtie în dezvoltarea noului model, împrumutând doar filosofia de design văzută recent pe modele precum coupe-ul LC sau pe cea mai nouă generație a SUV-ului RX.
● Lexus pune la bătaie cinci modele de jante, oferite la dimensiuni de 19 și 20 de inch.
● La interior, Lexus a pus în aplicare ceea ce japonezii denumesc "omotenashi", un principiu conform căruia șoferul este privit ca un partener. Principalele piese centrale ale interiorului sunt scaunele cu reglaje pe 28 de zone care oferă răcire, încălzire și masaj Shiatsu.
● Design-ul bordul este considerat unul "organic" și îi oferă celui de la volan acces la toate comenzile vitale ale mașinii fără ca acesta să fie nevoit să-și schimbe poziția de condus.
● Iluminarea interioară ambientală este inspirată de celebrele lanterne japoneze, iar elemente de confort precum cotierele integrate în portiere sunt și ele preluate din folclorul nipon. Lemnul din habitaclu este și el rezultatul combinării metodelor tradiționale de prelucrare cu tehnologiile noi, precum tăierea cu ajutorul laserului.
● La nivel dinamic, LS oferă cea mai recentă generație a sistemului de control al șasiului pe care Lexus l-a botezat VDIM (Vehicle Dynamics Integrated Management). Acesta controlează toate elementele dinamice ale mașinii, de la suspensii la direcție, și "este capabil să ofere stabilitate când mașina traversează suprafețe cu aderență precară, așa cum sunt petele de gheața pe un asfalt uscat".
● Noua generație LS a "slăbit" cu 90 de kilograme față de modelul pe care-l înlocuiește. Explicația se regăsește mai ales în utilizarea unor materiale ușoare la construcția șasiului și a panourilor de caroserie. Lexus susține că și centrul de greutate al mașinii a fost modificat, astfel că acum e localizat mai jos și mai central.
● Pleacă V8, intră V6. Vechiul motor V8 de pe generația anterioară a fost înlocuit de un V6 bi-turbo de 3.5 litri care oferă 420 de cai putere. Acesta este cuplat cu o cutie automată cu 10 trepte, soluție tehnică care apăruse pe generația anterioară în premieră pe un sedan de lux și care continuă să asigure transmisia și pe noul LS.
● Transmisia automată oferă tehnologia clasică, cu convertor de cuplu, însă Lexus susține că timpii de schimbare a treptelor rivalizează cu cei oferiți de o cutie cu dublu ambreiaj.
● Fiind prezentat în SUA, Lexus LS ne oferă doar cifrele "americane" de performanță. Astfel, aflăm că accelerația 0-60 de mile (0-96 km/h) are loc în 4.5 secunde în versiunea cu propulsie (tracțiune spate).
● Lexus nu a oferit nicio informație legate de viitoare versiune hibridă care va fi oferită în Europa celor care și doresc un consum ceva mai apropiat de familiarele diesel-uri de pe Bătrânul Continent. Cel mai probabil, aceste informații vin în luna martie, la Salonul de la Geneva, acolo unde LS își face debutul european.
● Lexus LS este disponibil opțional cu suspensii pneumatice. Acestea se ajustează în momentul deschiderii mașinii de la cheia inteligentă pentru ca locurile să fie accesate ușor.
● Sistemul audio oferit de Lexus pe LS este semnat de compania Mark Levinson și vine cu o tehnologie de eliminare a zgomotelor de rulare, pentru ca experiența acustică să fie una de nivel superior.
● Sistemele de bază ale mașinii sunt accesate în trei moduri: prin display-ul central de 12.3 inch, cu ajutorul touchpad-ului de pe consola centrală (despre care Lexus susține că a fost dezvoltat pentru a imita mișcrile de bază de pe smartphone) și printr-un Head-Up Display color care proiectează informațiile de rulare pe parbriz, în câmpul vizual al șoferului, și despre care Lexus susține că este cel mai mare ca suprafață din întreaga industrie auto.
● La nivel de siguranță, LS oferă pachetul Lexus Safety Sistem+, care oferă un set complet de sisteme active și pasive. Cel mai interesant este cel de detectare a pietonilor cu direcție activă: în cazul în care mașina detectează iminența impactului cu un pieton pe banda de rulare, aceasta preia controlul frânelor și a direcției pentru a-l evita pe acesta fără a părăsi limitele benzii. Conform celor de la Lexus, acest sistem este prezent în premieră mondială pe o mașină de serie.
Plasă de Buzău