Lexus publică imagini noi cu viitorul SUV electric RZ. Debutează în această primăvară
Constructorul japonez de automobile a publicat o serie de imagini cu prototipul viitorului SUV electric RZ. Debutul este programat pentru primăvara acestui an.
Lexus continuă campania de promovare a viitorului SUV electric RZ, prin publicarea unor imagini noi cu prototipul primului model electric dedicat al mărcii nipone. Debutul este programat pentru primăvara acestui an.
Până atunci, însă, constructorul japonez vrea să accentueze câteva dintre elementele estetice ale noului SUV. Spre exemplu, grila frontală închisă, elementele de protecție din plastic de la nivelul aripilor, priza de încărcare de pe aripa stânga-față și banda LED care se întinde pe toată lățimea parții din spate.
Lexus nu a oferit detalii tehnice despre viitorul RZ, dar știm că acesta va împărți arhitectura e-TNGA cu Toyota bZ4x și Subaru Solterra. Primul oferă baterii cu capacitatea de până la 72.8 kWh și motorizări cu până la 218 cai putere. Autonomia estimată depășește 500 de kilometri.
Așa cum spuneam, debutul noului Lexus RZ electric este programat pentru primăvara acestui an.
via Lexus
Bag de seama ca e mare plictiseala la Lexus. Altfel nu vad de ce naiba si-ar dori japonezii sa "accentueze priza de încărcare de pe aripa stânga-față". Dar, ma rog, Automarket stie mai bine.