Lexus RC F facelift: motorul V8 de 5 litri primește mai multă putere de anul viitor

Publicat joi, 14.09.2017 15:40 de Petre Barac, Foto: Lexus

Lexus pregătește un facelift pentru coupe-ul său de performanță RC F, iar motorul V8 aspirat de 5 litri ar urma să primească mai mult de 477 de cai putere cât are în present.

Aflat în competiție directă cu BMW M4, Mercedes AMG C63 sau Audi RS4, dar depășit clar la nivelul vânzărilor, Lexus RC F facelift încearcă să își depășească poziția de outsider pe segmentul său.

Japonezii vor să stoarcă toată puterea V8-ului de 5.0 litri, în speranța revitalizării lui RC F în lupta cu rivalii germani. Constructorul nipon nu a spus, însă, de câți cai putere va beneficia coupe-ul său care până acum a fost disponibil într-o versiune de 477 CP.

Testele efectuate pe circuitul Nurburgring au dezvăluit că Lexux RC F va beneficia de update-uri pentru barele față și spate, evazările aripilor, precum și pentru eleron.

Lansarea oficială a facelift-ului nu a fost anunțată, dar datele disponibile arată că prezentarea ar putea avea loc la începutul anului viitor.

Via Autocar